09Cerinţele educative speciale desemnează acele cerinţe ori nevoi speciale faţă de educaţie care sunt suplimentare dar şi complementare obiectivelor generale ale educaţiei pentru copil. Fără abordarea adecvată a acestor cerinţe speciale nu se poate vorbi de egalizarea şanselor de acces, participarea şi integrarea şcolară şi socială.
Fiecare copil prezintă particularităţi individuale şi de relaţie cu mediul, trăsături care necesită o evaluare şi o abordare personalizată. Copii cu deficienţe au şi ei aceleaşi trebuinţe în creştere şi dezvoltare. Aceşti copii au în acelaşi timp şi anumite necesităţi, particulare, specifice, individualizate.
Ei sunt diferiţi din punct de vedere al temperamentului, motivaţiilor, capacităţii chiar dacă prezintă acelaşi tip de deficienţă.
Conceptul de cerinţe educative speciale aspiră la depăşirea tradiţională a separării copiilor pe diferite categorii de deficienţe, printr-o abordare noncategorială a tuturor copiilor.
Integrarea şcolară este un proces de includere în şcolile de masă/clase obişnuite la activităţile educative formale şi nonformale, a copiilor consideraţi ca având cerinţe educative speciale.
Integrarea şcolară reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanţă fundamentală în facilitatea integrării ulterioare în viaţa comunitară prin formarea unor conduite şi atitudini, a unor aptitudini şi capacităţi favorabile acestui proces. Integrarea copiilor cu CES permite, sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice, perceperea şi înţelegerea corectă de către elevii normali a problematicii şi potenţialului de relaţionare şi participarea lor la serviciile oferite în cadrul comunităţii.
Educaţia specială se referă la adoptarea, completarea şi flexibilitatea educaţiei pentru anumiţi copii în vederea egalizării şanselor de participare la educaţie în medii de învăţare obişnuite.
Condiţiile de care are nevoie copilul cu CES sunt:
# Condiţii de stimulare şi sprijin a dezvoltării din cele mai timpurii perioade;
# Flexibilitate didactică;
# Adaptarea curriculumului la posibilităţile individuale;
# Individualizarea educaţiei;
# Protecţie socială;
# Programe individualizate de intervenţie;
# Integrare şcolară şi socială.
Centrele educative speciale se axează pe particularităţile individuale de dezvoltare, de învăţare, de relaţie cu mediul şi necesită o evaluare şi o abordare personalizată a necesităţilor copilului.
Cerinţele educative speciale sunt interpretate ca unitate în dezvoltarea copilului, stilul unic de adoptare, de învăţare, de integrare, în nivelul individual de dezvoltare fizică şi psihică cu caracteristici biologice, fizice, psihice şi sociale.  
Educaţia integrată se referă la integrarea în structurile învăţământului general cu CES pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate acestor categorii de copii.
Educaţia integrată a copiilor cu CES urmăreşte dezvoltarea capacităţilor fizice şi psihice a acestora care să-i apropie cât mai mult de copii normali, a implementării unor programe cu caracter corectiv-recuperator; stimularea potenţialului restant, ce permite dezvoltarea compensatorie a unor funcţii menite să le suplinească pe cele deficitare; crearea climatului afectiv în vederea formării motivaţiei pentru activitate, în general  şi pentru învăţare, în special asigurarea unui progres continuu în achiziţia  comunicării; formarea unor abilităţi de socializare şi relaţionare cu cei din jur; formarea de deprinderi cu  caracter profesional şi de exercitare a unor activităţi cotidiene; dezvoltarea comportamentelor adaptative şi a însuşirilor pozitive ale personalităţii, care să faciliteze normalizarea deplină. Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze  de un program adecvat şi adaptat de recuperare, care  să dezvolte maximal potenţialul fizic şi psihic pe care îl are. Integrarea urmăreşte valorificarea la maximum a disponibilităţilor subiectului deficient şi antrenarea în mod compensatoriu  a palierelor psiho-fizice care nu sunt afectate în aşa fel încât să preia activitatea funcţiilor deficitare şi să  permită însuşirea de abilităţi care să înlesnească integrarea eficienţa în comunitatea normală. Prin integrare, se realizează şi o pregătire psihologică a copilului, care să contribuie la crearea unor stări efectiv emoţionale corespunzătoare, în care confortul psihic este menţinut de satisfacţiile în raport cu activităţile desfăşurate. Raportul relaţiei socializare, integrare, incluziune, are în vedere implicaţiile practice şi teoretice ce privesc evoluţia sistemului de organizare a educaţiei speciale şi a pregătirii copiilor pentru integrarea şi incluziunea în activităţile profesionale şi în colectivităţile sociale.
Există diferite forme de integrare a copiilor cu CES şi anume:
# Forme de integrare totală parţială-elevii cu CES petrec doar o parte din timpul său în şcoala obişnuită său la anumite discipline, şcolare unde pot face faţă;
# Forme de integrare totală - elevii cu CES petrec tot timpul în şcoala obişnuită cu excepţia programelor terapeutice care se pot desfăşura în spaţii speciale, destinate acestui scop;
# Şi forme de integrare ocazională – participare în comun la diferite excursii, serbări, întreceri sportive, spectacole, etc.
Fiecare cadru didactic pus în ipostaza de a avea în colectivitatea sa un copil cu CES acţionează în urma unei reflecţii îndelungate. Un lucru important pentru cadrele care lucrează cu aceşti copii îl reprezintă colaborarea cu părinţii şi consilierea acestora, implicarea lor directă în lucrul efectiv cu copii, nu în calitate de observator ci şi de participanţi activi. Părinţii copiilor cu CES trebuie să înţeleagă că au multe idei de a relaţiona cu copii lor în mod pozitiv şi că pot să-i aprecieze mai mult. Ei sunt modele pentru copii lor şi prin ei învaţă să trăiască în armonie cu lumea. Sarcina părinţilor şi a cadrelor didactice este să-i ajute pe copii să înveţe despre sentimentele lor şi să le arate relaţia dintre sentimentele şi comportamentul lor.
Relaţia dintre părinţi, cadre didactice şi copii cu CES trebuie privită pozitiv, iar pentru acest lucru este nevoie de respectarea următoarelor reguli:
# Părinţii şi copii trebuie să fie realişti în aşteptări. Copilul trebuie implicat în luarea deciziilor şi trebuie alese situaţiile la care poate să participe. Trebuie oferite copilului o alegere de 2 opţiuni, pe care cei mai mari le acceptă. Problemele trebuie discutate până când se ajunge la o concluzie acceptabilă, chiar dacă nu se ia o hotărâre;
# Trebuie să existe un parteneriat cât mai strâns între părinţii copiilor cu CES şi cadrele didactice bine pregătite şi informate în legătură cu felul în care  pot interveni pentru consilierea acestora. Trebuie redusă izolarea părinţilor punându-i în legătură cu alţi părinţi aflaţi în situaţii similare, promovând o abordare pozitivă a creşterii şi disciplinării copiilor;
# Trebuie susţinut că nu există un singur model de părinte şi numai prin unirea forţelor părinţilor, cadrelor didactice şi a şcolii se poate face o mai bună integrare a copiilor cu CES.
Copii sunt o categorie socială care, în ciuda aparenţelor nu au timp sa aştepte.
Educaţia specială este o formă de educaţie adoptată şi destinată tuturor copiilor cu CES care nu reuşesc singuri să atingă, în cadrul învăţământului obişnuit-temporar sau pe toată durata şcolarităţii, un nivel de educaţie corespunzător vârstei şi cerinţelor societăţii pentru un om activ, autonom şi independent.

Bibliografie
VERZA, E. , PĂUN, E., Educaţia integrata a copiilor cu handicap, Unicef, 1998
POPESCU, E. , PLEŞA, O. (coord), Handicap, retardare, integrare, Bucureşti, Pro Humanita, 1998
VRĂŞMAŞ, T., Învăţământ şi⁄sau inclusiv, Ed. Aramis, 2001

Prof. itinerant Chivu Andreea Laura
Şcoala Gimnazială „Nicolae Simonide” Piteşti
C.S.E.I. „Sfânta Filofteia” Ştefăneşti  
(Postat decembrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top