08Bazele personalităţii copilului se pun încă de la vârsta preşcolară, când se schiţează unele trăsături mai stabile de temperament şi caracter. Statutul de şcolar, cu noile lui solicitări, cerinţe, sporeşte importanţa socială a ceea ce întreprinde şi realizează copilul la această vârstă. Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalităţii lui, atât în ceea ce priveşte organizarea ei interioară, cât şi în ceea ce priveşte conduita sa externă. Este de remarcat o structurare a trebuinţelor, intereselor, preferinţelor şi apoi a aptitudinilor ca urmare a descoperirii de către copil a importanţei lor pentru obţinerea de rezultate bune în activitate.   
„Un rol deosebit de important, pentru evoluţia copilului, îl au, pe de o parte, dezvoltarea interrelaţiilor sociale şi caracteristicile acestora, iar pe de altă parte, recepţionarea rezonanţelor în structura personalităţii a noii experienţe şi îmbogăţirea cunoştinţelor” (Verza, E., Verza, F.E., 2000). Interrelaţiile sociale poartă amprenta vieţii sociale în ansamblul ei, dar şi a vieţii şcolare şi familiale. În aceste interrelaţii sunt elemente universale care duc la conformizarea, umanizarea conduitelor la cerinţele generale şi elemente particulare întreţinute de influenţa familiei şi a şcolii ce formează un stil propriu în conduită.
Relaţiile copilului cu familia sunt conştientizate şi raportate la alte cazuri din care fac parte colegii. Se percep, mai cu seamă, rezonanţele comportamentale şi afective. Sunt semnificative pentru copil relaţiile afective pozitive de acceptanţă şi căldură ale părinţilor sau dimpotrivă, atitudinea de rejecţie ce se manifestă prin ostilitate şi autoritate brutală. Adeseori, între acestea se interpun alte două forme ce constau în atitudini lipsite de interes faţă de activitatea copilului sau în variate forme de control sever, exagerat. Lucrurile se complică în toate cazurile când cei doi părinţi manifestă atitudini diferite faţă de copil.
Relaţiile afectuoase dintre copil şi părinţi duc la efecte relativ pozitive. Aceştia exercită, de obicei, un control lejer sau activ intens, mărind dependenţa copiilor de ei. Copiii din aceste familii sunt mai puţin prietenoşi şi creativi, mai dependenţi de alţii şi cu o maturizare mai lentă. În familiile în care acceptanţa şi căldura sunt asociate cu un control lejer sau cu neglijenţă, copiii pot deveni dezordonaţi, necompetitivi, neadaptaţi. Rezultatele cele mai bune le obţin copiii ai căror părinţi au o atitudine clară, manifestă atenţie la autonomie, exercită un control echilibrat şi constant.
Formele relaţiilor din familie au efecte şi în ceea ce priveşte formarea conştiinţei de sine a copilului, ca element semnificativ în autoechilibrul persoanei. Situaţiile de tensiune şi autoritarism excesiv şi brutal îi fac pe copii să se simtă inferiori şi au dificultăţi în a primi şi a da afecţiune altora, se simt izolaţi şi nefericiţi, vinovaţi şi depresivi, au reacţii de apărare, iar în situaţiile de acceptanţă şi căldură se manifestă o estimaţie înaltă de sine, încredere, echilibru şi adaptare.
În relaţia de comunicare elevul se angajează cu anumite trăsături de personalitate ce trebuie luate în considerare de către profesor. Elevul apreciază în mod deosebit amabilitatea, deschiderea, capacitatea de înţelegere a problemelor lor de către profesor şi va dezvolta o situaţie de comunicare în care se va angaja cu toată personalitatea lui şi cu propriul sistem de nevoi care  îi determină motivaţiile
Clasa şcolară constituie cadrul psihosocial al activităţii de învăţare, mediul de comunicare şi socializare cu structură şi roluri clare. Grupul şcolar influenţează fiecare persoană din cadrul ei, schimbându-i imaginea despre sine, reacţiile, comportamentele, atitudinile şi performanţele, fiecare elev, la rândul lui, va influenţa  imaginea, comportamentele atitudinile şi performanţele grupului.
În perioada şcolară mică se consolidează şi capătă pondere nivelul trebuinţelor de apartenenţă şi de afirmare de sine. Mediul şcolar facilitează şi inhibă diferite trebuinţe ale personalităţii. În aceste condiţii se dezvoltă emoţii şi sentimente intelectuale, sociale şi estetice, emoţionalitatea având o bază ereditară. Micul şcolar realizează sub influenţa dezvoltării a numeroase interrelaţii pozitive şi negative o  oarecare temperare a manifestărilor afective. Acest lucru este impus de „statusul de şcolar” care cuprinde regula „stăpânirii de sine”, copiii inhibându-şi expresiile emoţionale, spre deosebire de preşcolar unde exista o mare instabilitate. Emoţiile intelectuale sunt mai intense şi ele se restructurează în sentimente intelectuale care întreţin activă curiozitatea copiilor chiar şi în momentele de activitate rutinieră. Intrând în şcoală, activitatea de bază a copilului devine învăţătura, activitate care constă în asimilarea organizată a unui sistem de cunoştinţe despre natură şi societate, a unui volum corespunzător de priceperi şi deprinderi. Calitatea de elev este o funcţie socială ca oricare alta, din care decurg pe de o parte anumite drepturi, iar pe de altă parte o serie de obligaţii şi îndatoriri.
Intrarea în şcoală schimbă radical poziţia copilului în societate şi caracterul activităţii sale. De aceea o atenţie deosebită trebuie acordată pe de o parte pregătirii copilului pentru şcoală în cadrul instituţiilor preşcolare, în familie, iar pe de altă parte primirii copilului în şcoală. Devenind şcolar, copilul simte seriozitatea activităţii noi pe care o va desfăşura în această calitate şi care se bucură de atenţia şi respectul celor din jur.
 În şcoală se continuă procesul de socializare al copilului, început în grădiniţă, se amplifică nevoia de a se afla în colectivitate, de a stabili relaţii interpersonale cu ceilalţi colegi şi cu adulţii. Prin interacţiunea şi comunicarea cu ceilalţi, micul şcolar ajunge să înţeleagă ce înseamnă cinste, adevăr, corectitudine, sinceritate, curaj, mândrie, modestie. Indicele de socializare a copilului creşte şi se amplifică şansele de integrare intrând în viaţa socială. Un rol foarte important în procesul integrării elevului din clasele mici în grupul şcolar revine sistemului de interrelaţionare cu ceilalţi, climatul socio-afectiv care se dezvoltă în cadrul colectivului. Înlăuntrul microgrupului şcolar se formează trăsături ale personalităţii precum: simţul onoarei, al demnităţii personale, onestitate, simţul adevărului şi al dreptăţii. Cooperarea, întrajutorarea, competiţia, în general, conduitele interacţionale, cu reflexul lor emoţional, concretizat în emulaţie şi interstimulare, influenţează asupra personalităţii copilului şi a activităţii lui. „Este ştiut că o funcţionare deficitară a mecanismelor psihosociale se poate traduce într-o serie de fenomene neprielnice integrării socio-educaţionale: relaţii competitive exagerate, relaţii conflictuale, accentuarea disonanţei dintre aprecierea colectivă şi cea individuală” ( Golu, P., Zlate, M., Verza, E, 1993). De aici necesitatea cunoaşterii situaţiei reale a climatului psihosocial din grupurile de elevi, în vederea găsirii unor procedee metodice de orientare a evoluţiei grupului şi de corectare a unor abateri de la modelul unei funcţionări optime. Totodată, cunoaşterea dinamicii factorilor psihosociali din microgrupurile educaţionale din clasele primare permite intervenţii constructive în vederea creşterii acţiunii structurante a acestor factori asupra personalităţii şcolarului mic. Atitudinile interpersonale din aceste grupuri se disting printr-o anumită linearitate şi simplitate, membrii grupului făcând din criteriul reuşitei la învăţătură valoarea cea mai de preţ, în care cred şi căreia tind să-i acorde o semnificaţie universală.  
Una din sarcinile educative cele mai importante este dezvoltarea la elevi a “sentimentului comuniunii sociale” (A. Adler), adică a dispoziţiei spre colaborare, întrajutorare, al solidarităţii sociale, simţământ esenţial într-o societate democratică. „Apropierea dintre copii, solidaritatea mai sunt favorizate şi de activităţile din afara clasei şi extraşcolare în care, prin natura lor, sunt necesare diviziunea muncii şi colaborarea” (Cucoş, C., 1998). Aşa sunt serbările şcolare (dramatizarea unei poveşti), excursiile documentare în care elevii îşi împart sarcinile, concursurile sportive, unele acţiuni de muncă voluntară, activităţile de parteneriat şcolar. Toate acestea au rezultate educative numai dacă sunt bine organizate şi duc la succese vădite, numai atunci se produc fenomene favorabile de transfer şi compoziţie efectivă.
Afectivitatea şcolarului mic este influenţată atât de sarcinile de învăţare propriu-zise, cât şi de relaţiile interpersonale din cadrul colectivităţii şcolare. Se dezvoltă astfel, atât emoţiile şi sentimentele intelectuale, precum şi emoţiile morale şi estetice. Învăţarea organizată raţional oferă copilului perspectiva reuşitei, devine atrăgătoare, plăcută, contribuind la ataşamentul faţă de munca intelectuală şi faţă de şcoală. Conţinuturile de învăţare încep să-i apară ca fiind interesante prin ele însele. Apare curiozitatea intelectuală, dorinţa de a afla, de a cunoaşte cât mai mult.
Copiii trebuie sprijiniţi pentru a înţelege şi a-şi însuşi corect conţinutul noţiunilor şi normelor care stau la baza sentimentelor morale. Este necesar să li se explice, la nivelul lor de înţelegere, apelând la situaţii practice de viaţă ce  înseamnă din punct de vedere moral binele şi răul, frumosul şi adevărul, curajul şi laşitatea, cinstea şi necinstea.
Emotivitatea îl caracterizează pe şcolarul mic, lucru care poate dăuna atunci când aduce dificultăţi în adaptarea la viaţa şcolară. Deoarece afectivitatea reprezintă un important factor în transmiterea şi recepţionarea influenţelor educative, trebuie folosită în mod optim, în concordanţă cu sarcinile şi cu obiectivele procesului instructiv educativ, dar, în acelaşi timp, trebuie prevenită apariţia unor distorsiuni sau conflicte afective, stări frustrante, anxietate. Aspectele sunt primare, de aceea devine o necesitate ca, prin jocul didactic, copilul să poată elimina morala supunerii şi să adopte o morală a cooperării, devenind capabil de afecte superioare. Prin lecţii, folosind metode şi procedee diversificate, se va urmări dezvoltarea de emoţii şi sentimente intelectuale, estetice, artistice şi morale.
Preocuparea pentru cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor este una dintre preocupările fundamentale ale fiecărui cadru didactic. Trebuie pornit de la ideea că elevul nu este un individ perfect, ci un candidat la viaţă, iar personalitatea lui evoluează în etape, de-a lungul anilor.

Prof. înv. primar Matei Natanail
Şcoala Primară Furduieşti, Rătești
(Postat decembrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top