12Grigore Moisil afirma că “un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ți se  pară ușoare”. André Gide susține că “un profesor bun are această grijă statornică: îi învață pe  discipoli să se lipsească de el”.Nicolae Iorga este de părere că “este profesor orice om de la care poți să înveți ceva”. Thomas Carruthers susține că ”un profesor este cineva care se face treptat  inutil”.
Există nenumărate afirmații cu privire la menirea unui profesor, cele mai multe fiind subiective, reflectând părerile fiecărei persoane în parte. Însă ceea ce mă face pe mine să îmi  doresc să aparțin acestui mediu este plăcerea de a fi cea care ține pumnii mici ai fiecărui elev și de  a-i învăța să facă  “a” și un “A”. Predarea este o chemare specială, deoarece această meserie nu se potrivește oricui. Trebuie să ai un minim de iubire față de a împărtăși ceea ce știi cu ceilalți. Să îți dorești să inițiezi pe cineva, așa cum au făcut și alții cu tine și să oferi elevilor șansa de a te vedea ca pe un model .Ca profesor, cea mai mare responsabilitate este aceea de a le asigura studenţilor sau elevilor bagaje de cunoştinţe academice. Profesorul este solocitat să predea, pentru a facilita studenţilor acumularea de cunoştinţe. El trebuie să stimuleze, să dezvolte şi să încurajeze minţile tinere.
Este bine ştiut faptul că meseria de profesor conferă deţinătorului prestigiu social. În  societatea românească tradiţională, alături de preot, medic şi poliţist, dascălul era o autoritate  locală: membri comunităţii vedeau în profesor/învăţător un stâlp al societăţii, persoana care putea  oferi soluţii şi sfaturi pertinente. Şi astăzi profesorul este unul dintre membri marcanţi ai societăţii. Chiar dacă dezinteresul față de a învăța a scăzut enorm până-n zilele noastre. Educaţia a fost şi rămâne o prioritate pentru orice societate care îşi planifică viitorul, şi de aceea, profesorii sunt esenţiali pentru a îndruma fiecare elev în parte în vederea formării sale intelectuale și spirituale. Sunt multe persoane care aleg să devină profesori, în lipsa unei altei surse de venit, fără a se descoperi în aceasta, făcând astfel o mare greşeală, atât pentru ei, cât și pentru elevi.
Cariera didactică nu este o „manta de vreme rea“, ci se urmează numai dacă are vocaţie, nu doar atunci când viaţa ne refuză în alte locuri. Este adevărat că, în multe domenii de activitate,  oamenii sunt răsplătiţi în mod egal cu efortul depus. În educaţie nu este aşa; dai întotdeauna mai  mult decât poţi obţine. Profesorul are în faţă suflete, minţi, perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre el. Un bun profesor modelează mintea celor cu care lucrează. Îi formează, le aranjează gândirea,  îi învaţă cum să gândească nu ce să gândească. Pentru aceasta profesorul are nevoie nu doar de  răbdare, ştiinţă şi inteligenţă, ci și de dăruire.
Un profesor adevărat nu se gândeşte numai la stăpânirea disciplinei lui, ci și la felul în care studentul sau elevul foloseşte în mod independent  ceea ce a învăţat, profesorul fiind mândru de activitatea sa doar în momentul în care elevul îl întrece în ceea ce privește volumul de cunoștințe.
Mi-am ales meseria de profesor în ideea de a da  dovadă de iscusinţă, talent, răbdare și multă dăruire, făcând o pasiune pentru munca cu copiii, dar  și pentru munca în echipă alături de ceilalți colegi și totodată oameni de la care pot învăța continuu,deoarece sunt oameni cu experiență, la fel de dornici ca și mine să împărtășească ceea ce  știu. Unui elev îi rămâne întipărit în minte atât portretul fizic cât şi moral al unui profesor îndrăgit  şi stimat,ce ştie să îşi apropie cu căldură umană pe cei din jurul său. Profesoratul nu e una din acele meserii pe care le practici pentru bani sau pentru faimă chiar  dacă un pedagog înnăscut nu se dă uitării de generaţii întregi datorită respectului său față de  meserie.
A fi profesor te învață mai presus de toate să fii OM pentru cei mici,dar și pentru cei  mari. Cu toții știm că geniile se nasc la şcoala unde predă cel ce se dăruieşte pe sine, având ca  rezultate minţi sclipitoare de elevi ce nu îl vor da uitării, iar cunoştinţele acumulate de la acesta le  va fi de folos în viaţă.
Ceea ce este foarte interesant în activitatea de profesor este faptul că, deși și mie mi-au fost insuflate cunoștințe, nimeni nu m-a învățat să fiu profesor. Această deprindere am dobândit-o pe  parcursul anilor de liceu, dar și de academie. Am avut deosebita plăcere să fiu mereu înconjurată de  profesori cărora această meserie li s-a potrivit ca o mănușă, făcându-mă să realizez cât de plăcut  poate fi să interacționezi cu ceilalți.
În opinia mea, încrederea elevilor trebuie câștigată treptat, la fel cum trebuie câștigat și  respectul din partea elevilor. Ca profesor nu stârneşti teamă, ci impui stimă, nu constrângi, ci  convingi, trebuie să eviți favoritismul, trebuie să simți fiecare elev și fiecare elev să te simtă pe  tine, să se creeze acea chimie între cei doi, care denotă o stare benefică pentru ambele categorii, ceea ce nu este deloc greu pentru mine.
Din punctul meu de vedere , una dintre cele mai importante abilităţi ale unui profesor este  aceea de a relaţiona cu elevii, de a lega o prietenie bazată pe respect reciproc. Atunci când pronunţ  cuvântul “profesor” nu mă gândesc neapărat la cineva care stă in spatele unei catedre şi îndrumă  un student în rezolvarea unei probleme. Din contră. Profesor e echivalentul cuvântului mamă,  prietenă, și de ce nu…soră mai mare.  Deși sunt conștientă de faptul că mulți o văd ca pe o meserie statică și că a fi profesor nu înseamnă decât să stai în spatele catedrei și să supraveghezi asupra bunei desfășurări a  orei, nu e  doar atât. A fi profesor înseamnă să fii într-o evoluție continuă, să lărgești orizontul cunoaşterii şi  să completezi informaţii pe care le ai și tu la rândul tău, de la alți profesori.
Motivația pentru această meserie e de cele mai multe ori intrinsecă, deoarece simți că vrei  să fii pentru alții ceea ce au fost și profesorii tăi pentru tine. De asemenea , apare și satisfacția  profesională care parcă îți dă aripi când vezi că reușești ceea ce ți-ai propus. A fi profesor are un  efect generator și activator, dar și director, deoarece reușește să îmi îndrepte comportamentul spre  ceea ce vreau să fiu în continuare.
 Norocul meu a fost că am avut în jur doar oameni care m-au ajutat să îmi croiesc acest drum în viață…mama, profesoară de engleză…mătușa, învățătoare la ciclul primar, deși mi-au dat și exemple negative legate de acest sistem al învățământului, mă simt în stare să schimb ceva, să  modelez elevi, să le ofer o nouă șansă de a învăța, să le ofer şansa de a vedea lucrurile din alte unghiuri, să  învețe să fie ei înșiși, să nu se simtă cobai,  chiar dacă acesta e singurul lucru cu care mai pot fi comparați elevii în ziua de azi.
Chiar dacă universul educației a fost invadat de lipsa de echilibru, sistemul de învățământ nu trebuie să devină unul în care elevul trebuie să fie tocilar și nu deștept.
Cu ajutorul nostru, al profesorilor tineri, se poate recrea acel sistem în virtutea căruia am crescut , unul în care aveam timp să respirăm aerul științei, unul în care să poți folosi voința de fier  pe care ne-am creat-o de-a lungul anilor, unul în care să fie mereu cineva care să te ghideze și să te  sfătuiască, un sistem care să fie unica alternativă pentru a ne crește copiii, un sistem al minților  tinere capabile să ii facă pe elevi să fie mai atenți și mai interesați de ceea ce scrie pe tablă.
Un dascăl bun este acea persoană care dovedește, în egală măsură, umanism (în general) și dragoste de copii (în special), spirit de obiectivitate, dreptate, principialitate, cinste, curaj, corectitudine, răbdare, optimism, modestie, fermitate, stăpânire de sine. La acestea se adaugă toate calitățile aptitudinale (empatică, organizatorică, tact pedagogic, măiestrie pedagogică). Un dascăl care dovedește măiestrie pedagogică este mai mult decât un reputat profesionist, este artistul desăvârșit în meseria lui. El este cel care are conștiința responsabilității și a misiunii sale, care înseamnă să arzi ca o lumânare pentru a-i lumina pe alții, adică să te dăruiești în totalitate, în mod dezinteresat, să fii oaza de verdeață într-un deșert nesfârșit sau sarea în bucate.
Și dacă la sfârșitul fiecărei zile de școală te privești în oglindă și vezi portretul dascălului mai sus prezentat, poți spune cu mândrie: Misiune îndeplinită! Continuă!

Prof. Marin-Lazarov Paula-Ramona
G.P.N. “Florile Soarelui” Mioveni
(Postat octombrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top