08Părinţii, familia sunt primii oameni chemaţi să pună bazele educaţiei unui copil, deoarece pregătirea pentru viaţă a omului de mâine începe din primele luni de existenţă. Faptele de astăzi ale copiilor reprezintă o prefigurare certă a celor de mâine. Deprinderile şi convingerile conturate acum formează baza modului de acţiune din viitor. Atitudinile şi comportamentele părinţilor vor fi primele modele copiate cu fidelitate de copii.
Preşcolarul ar trebui să aibă toate condiţiile unui cadru optim în care să se dezvolte şi această răspundere revine în mare măsură familiei care poate îndeplini această sarcină doar printr-o colaborare eficientă cu grădiniţa.
Familia oferă copilului un mediu afectiv, social şi cultural. Mediul familial, sub aspect afectiv, este o şcoală a sentimentelor deoarece copilul trăieşte în familia sa o gamă variată de relaţii interindividuale, copiindu-le prin joc în propria conduită. Cu triplă funcţie, reglatoare, socializatoare şi individualizatoare, familia contribuie în mare măsură la definirea personalităţii şi conturarea individualităţii fiecărui copil.
Grădiniţa este prima unitate de învăţământ cu care copilul dar şi familia intră în contact. Ea poate oferi părinţilor o imagine obiectivă a copilului, poate sprijini şi orienta familia în educarea copiilor. Educatoarele trebuie să lucreze cu familiile în scopul organizării activităţilor zilnice, asigurării educaţiei şi întâmpinării nevoilor sale. În acelaşi timp, educatoarea nu trebuie să uite că familiile învaţă împreună cu copiii. Copilul este un membru nou şi unic al familiei care trebuie să înveţe să-l cunoască cu tot ce ţine de personalitatea, temperamentul şi stilul său.
Unitatea de acţiune a celor doi factori (grădiniţă şi familie) în vederea formării copiilor este condiţionată de un mod comun de lucru şi de o bună cunoaştere reciprocă, iar începutul este dat de cunoaşterea familiei de către educatoare, a caracteristicilor şi potenţialului ei educativ. Familia este o sursă principală de informaţii privind relaţiile interpersonale dintre membrii acesteia, aşteptările privind educaţia copilului, stilul educaţional, autoritatea părinţilor şi metodele educative folosite, valorile promovate, climatul educaţional, responsabilităţile pe care copilul le îndeplineşte.
Educatoarele trebuie să asigure părinţilor numeroase ocazii de a se implica în programul grădiniţei, comunicând în fiecare zi, povestindu-le despre cum şi-a petrecut copilul lor timpul, ce activităţi de învăţare a desfăşurat, ce progres sau regres a realizat copilul sau anunţându-i ce activităţi sau întâlniri au planificat. Ele trebuie să ajungă să cunoască bine familiile şi copiii de aceea vor folosi toate ocaziile pentru a comunica cu părinţii şi a schimba informaţii. Unele familii vor dori să se implice mai mult, altele mai puţin. Frecvenţa şi conţinutul discuţiilor cu părinţii vor depinde şi de dorinţa acestora de a comunica sau de nevoile şi preferinţele lor.
Există numeroase căi de implicare a familiilor în programul de educaţie al copiilor. Unele familii pot veni la întâlniri, altele pot trimite materiale confecţionate acasă, altele ar putea participa la activităţile din grădiniţă, iar altele să facă parte din comitetul de părinţi.
În cadrul întâlnirilor individuale periodice educatoarea va analiza evoluţia dezvoltării copilului, va identifica care sunt domeniile de dezvoltare care necesită o diversificare a activităţilor, care sunt activităţile care sunt realizate cu uşurinţă acasă, modul în care copilul reacţionează la diverse activităţi propuse. Părintele se simte implicat în viaţa copilului său şi vede continuitatea relaţiei dintre „acasă" şi „la grădiniţă". În acest fel, începe să îşi verbalizeze temerile sau să se simtă valorizat în rolul său, se poate centra pe observaţiile asupra copilului său. Educatoarea poate evalua dacă abilităţile parentale au nevoie de suport şi îi poate oferi diverse materiale pentru aşi îmbogăţi cunoştinţele şi dezvolta capacităţile parentale. De aceea aceste întâlniri au un profund caracter de confidenţialitate.
O modalitate modernă de implicare o reprezintă familiile în sala de grupă. Uneori familiile se simt intimidate o dată intrate în sala de grupă, considerând că aceasta este „aria" de influenţă aparţinând exclusiv educatoarelor. Acesteia îi revine răspunderea de a încuraja familiile să vină în sala de clasă oricând doresc. Atenţia personală arătată îi va ajuta pe părinţi să renunţe la orice stânjeneală. Părinţii pot asista la activităţile desfăşurate de educatoare cu copiii, pot învăţa modalităţi de comunicare eficienţă cu aceştia şi modalităţi de soluţionare a situaţiilor de criză. Pe măsură ce părinţii se obişnuiesc să participe la activităţi ei vor ajunge să cunoască şi să respecte munca educatoarelor, vor vorbi mai liber despre progresele făcute de copiii sau despre problemele pe care le au, se vor împrieteni cu ceilalţi părinţi, vor învăţa mai multe şi vor înţelege mai bine modul de dezvoltare al unui copil, vor învăţa să desfăşoare activităţi similare acasă sau să continue acasă activitatea educatoarei cu activităţi în completarea acesteia, vor găsi răspunsuri la întrebările care îi frământă, îşi vor observa copilul la joacă şi vor învăţa să-şi conceapă copilul în relaţie cu ceilalţi. Participarea părinţilor la activităţile copilului are un dublu câştig: pe de o parte, copilul se va simţi securizat de prezenţa părinţilor, astfel încât va fi mai deschis spre explorare; pe de altă parte, se va face un transfer de abilităţi practice şi cunoştinţe de la educator spre părinte, prin exersarea amenajării spaţiilor, a comunicării cu copilul, prin observarea atentă a acestuia într-un alt context decât cel de acasă.
Acolo unde spaţiul o permite se poate amenaja o cameră rezervată familiei sau măcar un colţ în care se pot afişa lucrările copiilor sau poze ale acestora din timpul activităţilor precum şi informaţii utile pentru educarea copiilor acasă, pliante despre cursuri şi concursuri pentru copii. Aici ei se pot întâlni cu alţi părinţi, analiza şi aprecia munca copiilor, pot citi informaţiile expuse la avizier. De obicei acest spaţiu se poate amenaja pe holul grădiniţei. Acest spaţiu poate conţine şi cărţi de specialitate despre dezvoltarea copiilor şi despre educaţia parentală pe care părinţii să aibă posibilitatea să le împrumute.
Întrunirile şi întrevederile familiale sunt o componentă importantă a parteneriatului grădiniţă-familie. Există câteva tipuri de întâlniri familiale: întâlniri planificate de consultanţă, cele ale grupurilor de opinie şi dialog, întâlniri informale şi cele organizate cu ocazia unui eveniment special.
Educatoarele au responsabilitatea de a programa întâlnirile de consiliere cu părinţii săptămânal pentru a discuta despre proiectele tematice desfăşurate şi despre alte probleme care preocupă ambele părţi. Pentru că aceste întruniri sunt destinate părinţilor subiectele alese trebuie să fie de interes pentru aceştia. Întrunirile vor fi benefice numai dacă se axează pe problemele care îi preocupă pe părinţi care nu vor participa dacă nu le vor găsi interesante şi utile. De aceea este necesar ca educatoarea împreună cu familiile să descopere care aspecte îi interesează şi vor stabili data întâlnirii. Educatoarea află care sunt interesele familiei prin întâlnirile informale sau prin intermediul chestionarelor referitoare la interesele familiei. Anumite subiecte pot fi prezentate de o manieră mai formală, aşteptându-se şi o replică din partea părinţilor. Alte aspecte cer un mai mare grad de participare, familiile putând în acest caz să-şi practice abilităţile şi experienţa. Educatoarea va concepe o planificare a activităţilor de consiliere şi sprijin pentru părinţi incluzând teme generale dar şi particulare la sugestia părinţilor.
Grupurile de susţinere şi dialog se formează de obicei din dorinţa comună a câtorva familii care vor să dezbată împreună un subiect. Adesea după o întrunire, câţiva părinţi vor dori să dezbată anumite subiecte sau să afle mai multe date. Familiile cu un interes specific sau cu necesităţi deosebite se pot întruni şi susţine reciproc, schimbând opinii, sugestii şi resurse. Aceste grupuri de opinie pot fi formate din: taţi, părinţi unici, părinţi ai copiilor cu diferite deficienţe, părinţi tineri, mame. Educatoarele ar trebui să susţină aceste eforturi oferind informaţii de specialitate. Medierea educatoarei şi spaţiul pus la dispoziţie pentru derularea acestor activităţi consolidează abilităţile parentale, valenţa participativă în viaţa copilului şi dezvoltă un sentiment de apartenenţă la comunitatea grădiniţei, generând implicare în viaţa instituţiei.
Întrunirile comisiei de consultanţă familială le facilitează părinţilor o participare activă în cadrul tuturor aspectelor importante ale programului educaţional. În cadrul acestor întâlniri se va discuta despre: participarea familiei, comunicarea educatoare-părinţi, implicarea comunităţii, organizarea de evenimente sociale, strângerea de fonduri, organizarea unor excursii.
Educatoarea poate să propună părinţilor un program de vizite la domiciliu, dar acestea trebuie să apară în plan doar după consolidarea relaţiei de încredere dintre părinte şi educator. Vizita la domiciliu este investită adesea cu un puternic rol evaluativ, care se adresează părintelui şi este destul de dificil să accepte acest lucru. Important este ca părintele să nu resimtă aceste vizite ca abuzive, ci ca modalităţi de colaborare partenerială, pentru a determina un răspuns cât mai adecvat nevoilor de dezvoltare ale copilului lor.
Oricărei persoane îi place să fie apreciată, recunoscută şi să sărbătorească succesele. Reuşitele copiilor trebuie sărbătorite de aceea cu diferite ocazii educatoarele organizează serbări care constituie un prilej de cunoaştere reciprocă şi de satisfacţie reciprocă pentru realizările copiilor. Părinţii se pot implica în desfăşurarea repetiţiilor, în confecţionarea costumelor sau a decorului, în organizarea unor mini petreceri pentru copii la sfârşitul acestor serbări.
Meseria de părinte se învaţă în timp şi cu sprijinul educatoarei în perioada preşcolarităţii, iar de buna colaborare a familiei cu grădiniţa depinde dezvoltarea armonioasă şi unitară a copilului.
Biliografie:
Dumitrana, Magdalena, 2000 „Copilul, familia şi grădiniţă", Editura Compania, Bucureşti Voiculescu, Elisabeta, 2001 „Pedagogie preşcolară", Editura Aramis, Bucureşti Popescu, Eugenia (coord.), 1995 „Pedagogie preşcolară. Didactica" E.D.P., Bucureşti

Prof. Chirca Diana-Irina
GPN “Florile Soarelui” Mioveni
(Postat octombrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top