13Pentru unii copii, a fi şcolar reprezintă o grea încercare: programă încărcată, teme cu duiumul, stres. Mediul şcolar diferă considerabil  de cel familial, din care provine copilul: orare ferme, învăţare zilnică,  un colectiv de copii cu comportamente variate etc. Totul implică  solicitări şi asumare de responsabilităţi; trebuie însuşite roluri şi  statute diferite de cele de acasă. De aceea copilul prea dependent de  familie se adaptează greu şi uneori drumul său este mai anevoios şi  mai stresant decât al celorlalţi.
Elevul trebuie să aibă capacitatea de a se supune unor norme, reguli,  să-şi formeze unele deprinderi de comportare civilizată, o anumită  independenţă comportamentală şi afectivă. Copilul dependent nu este  capabil să se afirme prin procesul de învăţare, de multe ori nereuşind  nici măcar să se implice în acest proces, fără a discerne ceea ce este  important pentru  el.
Din cauza lipsei de încredere, el intră într-o stare de panică şi  anxietate ori de câte ori îi sunt retrase suportul extern şi ajutorul. Mai  mult, lipsa încrederii în sine poate determina formarea unei imagini  greşite despre copil, datorită modului său de a reacţiona – devine mai  lent când doreşte să realizeze o sarcină nouă  sau, pur şi simplu,  renunţă atunci când aceasta este mai dificilă. Diminuarea atenţiei faţă  de sarcinile şcolare şi tendinţa de a căuta ajutor extern pot fi însoţite,  atunci când subiectul este mai dificil, de tendinţa de a da vina pe  ceilalţi pentru propriul insucces.
Neîncrederea în sine reprezintă unul dintre factorii cei mai importanţi  ai eşecului şcolar. Independenţa în acţiune  nu apare în mod spontan. În consecinţă, adulţii nu trebuie să se cufunde într-o aşteptare pasivă  şi nici să persevereze în ignorarea nevoii de ajutor, de sprijin resimţite  de copil. Primul pas pe care orice adult trebuie să-l parcurgă în  relaţia  sa cu copilul dependent este de a-l face să se simtă în siguranţă, de  a-l  ajuta să abordeze sarcinile de învăţare. În această etapă trebuie să-i  oferim copilului spre rezolvare sarcini cu posibilităţi limitate de  alegere, pentru a-i forma sentimentul de persoană ce poate acţiona  fără suport  extern.
Pe parcursul interacţiunii cu copilul, un loc deosebit de important îl  deţine aprobarea socială, care are menirea motivării, a dinamizării, a  desprinderii lui de ceilalţi în procesul realizării independente a unor  acţiuni cu semnificaţie pentru sine. Recompensarea socială trebuie  realizată şi ea gradat: la început lăudând copilul pentru comportamentele bune, independente de ceea ce dorim să realizăm,  apoi pentru iniţierea unor sarcini de învăţare, în vederea atingerii  obiectivului propus. Deşi există mulţi adulţi care nu au încredere în  metoda laudei, ea poate fi deosebit de eficientă atât în familie, cât şi  la şcoală. Orice copil răspunde bine la încurajarea autentică, venită  mai ales din partea celor pe care el îi iubeşte, îi respectă, doreşte să-i  mulţumească.
Un  alt pas în desprinderea copilului din dependenţa faţă de ceilalţi  constă în a-l învăţa cum să rezolve probleme, cum să gândească cu   privire la ce are de făcut, să înveţe că încercările sale de a lua decizii  sunt adecvate şi  că deciziile se bazează pe descoperirea elementului  esenţial. Dialogul va avea la bază întrebări clare, precise: „Vei face  aşa sau aşa?”, „Cum ai mai putea proceda altfel ?”, „Cum este indicat  să nu procedezi ?”.
Independenţa achiziţionată trebuie  menţinută, lucru realizabil dacă  vom reţine că orice copil se dezvoltă echilibrat prin încurajare şi nu  prin dezaprobare, prin  laudă şi recompensă mai mult decât prin  pedeapsă.
Nimic nu e simplu când e vorba de copil şi educaţie.                   

Prof. înv. primar,  Matei Carmen
Şcoala Gimnazială “Gheorghe I.I.C.Brătianu” Răteşti
(Postat septembrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top