02Mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare în masă a informaţiilor (radio, televiziune, internet, cinematograf, publicaţii, etc.). Sistemul mass-media asigură circulaţia informaţiilor, opiniilor şi atitudinilor considerate a avea semnificaţie socială, reprezintă o adevărată legătură informaţională între diverse părţi şi segmente sociale. Mass-media contribuie la cristalizarea şi, apoi, la răspândirea opiniei publice.  
Mass-media este un factor al educaţiei, care lasă urme adânci în memoria individului. Ea poate să mărească sau să micşoreze experienţele unei persoane. Într-o societate informatizată, educaţia nu trebuie să rămână în urmă. Mass-media este prezentă în cadrul societăţii prin ziare, reviste, radio, televiziune, internet. Chiar dacă informaţia vine prin aceste canale, ea trebuie filtrată, deoarece nu este întotdeauna veridică.
Mijloacele moderne de comunicare redimensionează relaţia omului cu lumea înconjurătoare, transformându-se într-una dintre cele mai importante surse de formare a profilului  individului. Apare, prin urmare, necesitatea de a privi aceste mijloace ca pe niște suporturi în educare, indiferent de vârsta subiectului.
"În afară de educator, nimeni nu avea cărţi tipărite. Ceea ce citea cineva trebuia întâi să fie dictat, apoi definit, apoi construit, şi abia apoi textul putea fi înțeles", astfel îşi aminteşte un reformator în educaţie - elveţianul Thomas Platter - experienţa lui de școlar în jurul anului 1515. De-a lungul unei vieţi în care cărţile tipărite au devenit resurse uzuale pentru preceptori şi elevi, experienţa în domeniul educaţiei a demonstrat cum se pot schimba posibilităţile pedagogice în raport cu  schimbările societăţii.
Încă din 1986, în cadrul colocviului internațional de la Stanford, consacrat problemelor informaticii şi educaţiei, se remarcă rolul major al responsabililor în domeniul educaţiei pentru a evita crearea unui dezavantaj a ţărilor în curs de dezvoltare faţă de lumea puternic industrializată. Prima sugestie  ca urmare a analizei experienţei acumulate este că trebuie acordată o prioritate absolută cercetării tuturor problemelor legate de introducerea computerului în educaţie, accentul fiind pus pe formarea profesorilor. În 'Declaraţia' colocviului de la Stanford se punctează ca element esenţial al raportului dintre educaţie şi noile tehnologii informaţionale faptul că cetăţenii trebuie să fie formaţi pentru a trăi într-o societate informaţională. Cele mai durabile şi mai eficiente inovații sunt acelea pe care beneficiarul le-a asimilat, adică le-a adoptat pentru că îi satisfac nevoile sale specifice. Să luăm în considerare ceea ce se întâmplă la nivelul concret al transformărilor produse de noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării:    
- în primul rând, observăm convertirea conţinutului cultural din întreaga lume într-o formă digitală, făcând astfel produsele disponibile oricui, oriunde şi oricând. Reţelele de comunicaţii cu arie largă şi de mare viteză, legând împreună computerele din apartamente sau de pe pupitrele elevilor la biblioteci digitale de mare capacitate, schimbă condiţiile culturale în care se desfășoară educaţia. Izolarea este de domeniul trecutului şi are loc o substituţie a insuficienţei  informaţiilor cu amploarea şi suficienţa lor. Problemele educaţiei se schimbă profund, alternativa la strategiile unei cunoaşteri insuficiente şi costisitoare fiind găsirea modalităţilor ce permit învăţăceilor să folosească accesul nelimitat la cultură;
- în al doilea rând, sunt dezvoltate multiple modalităţi de a reprezenta informaţii, de a simula interacţiuni şi de a exprima idei, extinzând achiziţiile inteligenţei;
- în al treilea rând, oamenii exteriorizează diverse abilităţi curente - de a calcula, de a scrie corect, a memora, a vizualiza, a compara, a selecta – în instrumentele digitale cu care lucrează, dobândind astfel practic o adevărată abilitate, cândva rezultat al educaţiei. Procesoarele de texte, de exemplu, avertizează în cazul oricărui cuvânt scris incorect sau în cazul greşelilor gramaticale, foile de calcul permit oricui să facă rapid şi corect calcule după formule extrem de complexe, bazele de date permit atât celor cu memorie bună, cât şi celor cu slabe capacităţi de memorare să manipuleze seturi întregi de informaţii. Diverse alte forme de instrumente de lucru specializate reduc nivelul aptitudinal necesar pentru a participa efectiv la o gamă largă de activităţi culturale. Bibliotecile digitale, multimedia şi abilităţile exteriorizate schimbă  perspectiva asupra practicii educaţionale. Introducerea calculatoarelor şi internetului în şcoli este evenimentul ce impune dezvoltarea de noi strategii pedagogice. Se poate afirma  despre anii 80 că reprezintă deceniul revoluţiei tehnologice din învățământ. Aplicaţiile calculatoarelor au născut speranţe fără precedent pentru viitorul demersului educativ. Febra tehnologică era atât de mare, încât, încă din primii ani ai deceniului, au fost lansate programe guvernamentale în numeroase ţări, preocupate să nu rămână în urmă în acest domeniu. Încetul cu încetul, majoritatea ţărilor dezvoltate au introdus calculatoarele în şcoli începând cu nivelurile superioare, apoi dotând succesiv clasele învăţământului secundar şi primar. Chiar şi în lipsa unor încurajari din partea guvernelor, dorinţa de a adapta informatica la nevoile sălilor de clasă era atât de mare, încât multe şcoli au achiziţionat din proprie iniţiativă computere. Conceptul pregătire pentru viaţă, care a constituit multă vreme un obiectiv major al sistemelor educative din întreaga lume, a devenit redundant în perspectiva deschisă de uriaşele transformări din societate datorate schimbărilor din tehnologie şi economie. Cu treizeci de ani în urmă, educaţia pe tot parcursul vieţii putea fi privită ca o opțiune pentru o vârstă cu mai mult timp liber. Acum a devenit o necesitate. Ofertele de educaţie şi pregătire au devenit segmentate şi diversificate, în acord cu variatele cereri ale consumatorilor care plătesc pentru module educative ajustate pe propriile nevoi.   
Mass-media electronică oferă sistemului educativ metoda de e-learning. Educaţia la distanţă este doar o expresie a acestei noi orientări spre consumator. Definim educaţia la distanţă (sau educaţia virtuală) ca o experienţă planificată de predare-învățare, organizată de o instituţie ce furnizează imediat materiale, într-o ordine secvenţială şi logică, pentru a fi ușor asimilate de studenţi în maniera proprie. Medierea se realizează prin modalităţi diverse, de la material tipărit (prin corespondenţă), la tehnologii audio, video sau noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării.
Pe baza cercetărilor sociologilor, ca funcţie educativă, mass-media ajută la transmiterea moştenirii culturale şi facilitează învăţarea individuală şi colectivă. În faţa problemelor cu care societatea contemporană se confruntă, se pot remarca funcţiile mass-media precum apărarea libertăţilor, informarea publicului, demascarea corupţiei, publicitatea şi contactul oamenilor cu bunurile culturale. Dar în urma unei analize atente pot fi surprinse şi disfuncţiile mass-media. Se poate constata o denaturare a gusturilor publicului, stimularea delincvenţei, degradarea morală, adormirea conştiinţei politice, înăbuşirea activităţii creatoare.
În cele ce vor urma ne vom opri şi asupra unor exemplificări cu privire la alterarea funcţiei educative de către mijloacele de comunicare şi informare în masă. De exemplu, funcţia needucativă a televiziunii ar trebui azi să ne preocupe pe toţi. Iese tot mai clar în evidenţă, în prezent, că are loc o renunţare la cultura clasică care ar putea conferi televiziunii valenţe formativ-educative de neegalat şi se preferă ,,cultura’’ modernă care se bucură de succes în rândul tinerilor. În timp ce cultura clasică este eliminată, fie parţial sau total, de televiziune, are loc o formare în ritmul rapid şi superficial al videoclipurilor. Tot ce se poate reproşa televiziunii şi mai ales aspectul efectelor negative pe care le induce, în special la tineri, privesc într-un fel sau altul întreaga societate, dar şi pe fiecare cetăţean în parte. În strânsă legătură cu cele prezentate mai sus se pot aminti spusele lui Burgelin care susţinea că ,,televiziunea poate fi o otravă ce acţionează cu atât mai intens cu cât doza este mai puternică.’’
În ceea ce privește “perspectiva interculturală” în educaţie, aceasta implică pe toată lumea, diferența fiind privită ca o resursă ce poate şi trebuie să fie exploatată eficient din punct de vedere pedagogic, în beneficiul tuturor copiilor, educația interculturală fiind o educaţie a tuturor, minoritari şi majoritari, într-o reciprocitate a perspectivelor, dezvoltând o perspectivă care să permită elevilor să se situeze ei înşişi, în orice moment, în raport cu ceilalți, să trăiască diversele modalități culturale ale mediului lor în deplina legitimitate.
În concluzie, legătura dintre copii, mass-media şi educaţie poate fi înfăţişată sub două aspecte: formarea copiilor folosind mijloacele de comunicare şi formarea copiilor pentru a avea o atitudine corespunzătoare faţă de mass-media. Apare un fel de reciprocitate care indică responsabilitatea mijloacelor de comunicare ca industrie şi necesitatea unei participări active şi critice a cititorilor, spectatorilor şi ascultătorilor. În acest cadru, formarea adecvată pentru folosirea corectă a mijloacelor de comunicare este esenţială pentru dezvoltarea culturală, morală şi spirituală a copiilor.

Prof. înv. primar  Pantazeanu Lavinia-Elena
Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu – Pitești

Bibliografie:
1.   Coman, Mihai - „Introducere în sistemul mass-media”, Polirom, Iaşi, 1999
2.  Slama-Cazacu, Tatiana (2000) “Stratageme comunicaţionale şi manipularea”, Ed. Polirom, Iaşi
3. Marinescu Silvia, Dinescu, Rodica, “Invitaţie la educaţie”, Editura Carminis, Piteşti, 2003.
4. Ion Albulescu, “Educaţia şi mass-media/ comunicare şi învăţare în societatea informaţională”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003
5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mass-media

(Postat septembrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top