22Explozia informaţională cu care ne confruntăm în ultima perioadă se reflectă cel mai bine prin explozia comunicării la nivelul organizaţional şi mai cu seamă la cel managerial. Tocmai de aceea, orice afectare a procesului comunicaţional este privită ca o problemă deosebit de importantă şi  pot apărea uşor şi  frecvent probleme în lanţul comunicării  în situaţii de criză când activitatea se desfăşoară în condiţii de presiune. Scolastic, comunicarea poate fi înţeleasă ca transfer de semnificaţii între emiţător şi receptor prin intermediul unui canal de comunicare. Cei mai mulţi teoreticienii consideră că există comunicare şi nu doar „transfer” atunci când receptorul emite feed-back.    La nivelul comunicării organizaţionale nu numai feed-back-ul ci şi calitatea şi rapiditatea cu care acesta este oferit devin piatra de încercare a oricărei organizaţii moderne. Frecvent comunicarea organizaţională este analizată prin următoarele componente:    
# formală (oficială) şi informală;
# orizontală (la acelaşi nivel ierarhic), ascendentă (de la subordonaţi la superiori) sau descendentă (de la superiori la  subordonaţi );    
# internă (în organizaţie),externă (cu parteneri,clienţi, colaboratori, furnizori).    
În managementul modern, comunicarea organizaţională are o dimensiune suplimentară datorită tehnologiei informatice care a creat mutaţii serioase în utilizarea conceptului. De exemplu, interacţiunea este fundamentală în definirea comunicării, dar se pune din ce în ce mai mult accent pe canalul de comunicare (electronic, wireless), pe procesarea informaţiilor şi pe codarea şi decodarea acestora în procesul comunicaţional. Se dezvoltă concepte noi cum ar fi: comunicarea în reţea sau echipe virtuale. Calitatea comunicării organizaţionale, atât  a acelei formale cât şi a celei informale, este factorul determinant în formarea a ceea ce numim cultură organizaţională.
,,Atât comunicarea educaţională cât şi cea didactică pot fi considerate forme specializate ale fenomenului extrem de complex şi dinamic al comunicării umane. În esenţă a comunica înseamnă “a fi împreună cu”, “a împărtăşi şi a te împărtăşi”, “ a realiza o comuniune de gând, simţire, acţiune. A comunica înseamnă cu mult mai mult decât a stăpâni cuvintele,  putem vorbi fără să comunicăm şi să ne “împărtăşim” celorlalţi fără  a rosti niciun cuvânt. De aceea prin natura misiunii sale, profesorul este obligat să conştientizeze aceasta şi să acţioneze ca un profesionist al comunicării.”
În  învăţământul modern centrarea pe mesajele verbale pierde tot mai mult teren în faţa cercetării diversităţii codurilor utilizate( sunet, cuvânt, gest, imagine, poziţie) şi acceptării multicanalităţii comunicării (auditiv, vizual, tactil, olfactiv).Comunicarea presupune de asemenea câştigarea şi activarea competenţei comunicaţionale.
Comunicarea apare ca un circuit care se autoreglează permanent. În  cazul unui proces de comunicare, interlocutorii nu numai că aleg sau  creează conţinuturi, ei inventează şi procedee şi modalităţi ale  schimbului lor. Comunicarea înseamnă mai mult decât  informare. În  timp ce informarea face apel mai mult la o inteligenţă logică, comunicarea presupune mai multă strategie. Ea se prezintă ca un proces  dinamic în cursul căruia unele strategii se înlocuiesc cu altele,  conducându-i pe interlocutori la ,,deplasarea” unuia către celălalt. Actul  informativ poate fi unilateral, dar comunicarea unilaterală ar fi un  nonsens. Profesorul nu trebuie doar să informeze, el trebuie să  comunice cu elevii săi. Informaţiile sale variază ca amplitudine şi  profunzime în funcţie de informaţiile primite de la elevi. Acestea  fac  dovada a ceea ce ei aşteaptă de la profesorul lor, ceea ce sunt dornici să  afle. Astfel, profesorul este un rezonator, ca şi elevul.

Prof. Elena-Liliana Ducan
Prof. Cristi Ducan
Şcoala Gimnazială Dârmăneşti
(Postat iunie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top