19Televizorul poate fi un excelent instrument de învăţare. Însă, timpul petrecut pasiv în faţa televizorului îşi lasă adânc amprenta asupra sănătăţii fizice şi psihice a copilului, privându-l de posibilitatea de a deveni creativ, de a învăţă lucruri noi şi de a interacţiona cu alţii.
În urma unui studiu efectuat în rândul a 2500 de copii, cercetătorii de la Spitalul de Pediatrie din Seattle (Washington, SUA) au ajuns la următoarea concluzie: „Cu cât copiii între unu şi trei ani se uită mai mult la televizor, cu atât riscul de a dezvolta un deficit de atenţie la şapte ani este mai mare”, se afirmă în acelaşi ziar. Aceşti copii sunt din ce în ce mai agresivi şi nerăbdători, iar capacitatea lor de concentrare este scăzută. Potrivit specialistei în psihologie dr. Jane Healz, mulţi părinţi ai căror copii au fost diagnosticaţi cu o tulburare cu deficit de atenţie şi-au dat seama că situaţia s-a îmbunătăţit semnificativ când nu şi-au mai lăsat copiii să se uite atât de mult la televizor.
Ce pot face părinţii pentru a limita timpul petrecut de copil în faţa televizorului? Articolul dădea mai multe sugestii. De pildă, stabiliţi clar cât timp se poate uita copilul la televizor în fiecare zi. Nu folosiţi televizorul pe post de bonă! Mai degrabă, daţi-i copilului cât mai multe de făcut prin casă. Alegeţi emisiunile pe care le poate viziona şi închideţi televizorul când emisiunea respectivă s-a terminat. Ori de câte ori este posibil, urmăriţi împreună cu copilul emisiunea aleasă şi discutaţi despre cele vizionate. Şi, nu în ultimul rând, reduceţi din timpul pe care-l petreceţi voi înşivă în faţa televizorului.
E nevoie de timp, perseverenţă şi autodisciplină pentru a vă ajuta copilul să devină creativ şi să înveţe să interacţioneze cu alţii. Dar merită efortul! Această idee este confirmată cu prisosinţă de un vechi proverb: „Educă-l pe copil conform căii potrivite pentru el şi nici când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.” O latură importantă a educaţiei acordate copiilor o constituie şi insuflarea unor norme morale sănătoase.
Cititul cărţilor, altădată un privilegiu, devine un instrument la îndemâna oricui, în zilele noastre.
Toţi părinţii pot observa plăcerea şi nerăbdarea pe care le manifestă copiii în aşteptarea momentului lecturii, trăire exprimată în acea dorinţă de a asculta mereu poveşti, legende, fabule, cunoscute la un moment dat până în cele mai mici amănunte, dar le ascultă mereu cu plăcere, fără să se plictisească. Cărui copil nu-i plac poveştile cu lupul, Scufiţa Roşie, cu ursul păcălit de vulpe, cu fata moşului şi multe altele la fel de îndrăgite? Chiar dacă le ştiu, le-au ascultat de nenumărate ori, sau le-au citit, nu refuză niciodată să le mai asculte . Dovadă faptul că, în clasa I, la orele de literatură pentru copii, elevii manifestă un interes deosebit pentru aceste poveşti, pe care le ştiu forte bine ,dar se comportă ca şi când acum le-ar auzi pentru prima dată. Lecturile bunicilor, ale mamei sau ale tatălui, în anumite    momente   ale  zilei –  îndeosebi înaintea  orelor  de  somn–constituie cea mai  bună modalitate de a stabili primele contacte ale copiilor cu cărţile.
Oferind copilului cartea de lectură, părintele va manifesta interes faţă de modul în care este receptată de acesta, provocându-l să povestească cele citite, să comenteze împreună unele pasaje, să aprecieze ceea ce l-a impresionat. În felul acesta se realizează natural şi firesc primul exerciţiu de formare a judecăţii estetice. Efortului stimulativ pe care-l cultivă părinţii în lectura copiilor i se alătură efortul sistematic al şcolii.
Într-adevăr, menţinând liniile de comunicare deschise cu copiii lor încă din primii ani de viaţă, acordându-le iubire şi atenţie, părinţii vor culege roade bogate mai târziu. Şi ce poate fi mai plăcut pentru un părinte decât să-şi vadă copilul ajungând un adult respectat şi responsabil?

Prof. înv. primar Maria Irina
Prof. Gherghin Lavinia
Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu”, Mioveni
(Postat iunie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top