27Cerinţele de comunicare ale şcolii sunt într-o continuă creştere, motiv pentru care ea îşi multiplică formele de comunicare şi îşi sporeşte exigenţele faţă de actul comunicării. O astfel de evoluţie obligă cadrul didactic să devină un bun profesionist al comunicării didactice, atât în planul stăpânirii tehnicii comunicării, cât şi în cel al rezonării receptorului, în cel al influenţării formării personalităţii acestuia sub multiple aspecte, competenţa comunicativă căpătând, în felul acesta, o valoare integrativă a aptitudinii sale pedagogice.
În comunicarea didactică intervin, determinând-o sau numai influenţând-o, factori multipli care pot fi grupaţi în următoarele categorii: caracteristicile profesorului, caracteristicile elevului sau clasei, caracteristicile canalului de transmitere şi ale contextului în care se desfăşoară actul comunicativ. Din perspectiva cadrului didactic contează stilul didactic, strategiile de instruire abordate, competenţele de exprimare clară, precisă, argumentată, accesibilă, implicarea profesională, formele de motivare utilizate, tipuri de relaţii pedagogice (de conducere, afective).
Deosebit de importante sunt şi caracteristicile elevului: acuitatea senzorială (vizuală si auditivă), nivelul dezvoltării intelectuale, experienţa cognitivă şi lingvistică, motivaţia învăţării, nivelul competenţelor de comunicare, gradul de cultură, ritmul de lucru, atitudinile cognitive si sociale, trăirile emoţionale, individuale şi de grup (anterioare şi simultane actului de comunicare). Comunicarea poate să întreţină relaţii de tipuri diferite: unidirecţionale, bidirecţionale şi multidirecţionale. Accentul tinde să se pună pe dezvoltarea comunicării multidirecţionale, ce favorizează interacţiunea, interactivitatea, confruntarea diverselor cunoştinţe.
Este recunoscut faptul că relaţiile dintre cadrele didactice şi elevi sunt multiple, iar modul de manifestare comportamentală e resimţit de ceilalţi în maniere diferite generând două tipuri de sentimente: de respingere sau de acceptare. Acest lucru este influenţat de individ, dar şi de obstacole apărute în calea comunicării. De multe ori, atunci când dorim sã modificăm comportamentul unui elev, încercăm să modificăm mediul sau să intervenim asupra propriului mod de manifestare. Nu reuşim însă întotdeauna „să-i ascultăm pe elevi” cu tact, răbdare şi atenţie, lucru ce duce la instalarea unor obstacole în calea comunicării.
Actul comunicării didactice poate fi protejat de posibile variaţii şi deviaţii, distanţări sau deteriorări nedorite prin intervenţia feed-back-ului. În reglarea propriei comunicări, cadrul didactic trebuie să ţină seama de mimica elevilor, de gesturile, expresiile şi mişcările lor, reacţii care devin simptomatice pentru ceea ce simt, înţeleg, acceptă, doresc aceştia. El poate sesiza direct şi abil, din mers, „starea de spirit” a elevilor şi astfel să valorifice la maximum comportamentul acestora în beneficiul optimizării comunicării. Pornind de aici, cadrul didactic poate să-şi restructureze sau să amelioreze demersul didactic de moment şi nu în ultimul rând să-şi regleze viteza şi ritmul propriei vorbiri.
Actul comunicării devine eficient atunci când favorizează o implicare activă din partea elevului, o angajare cu toate forţele sale intelectuale şi afective în procesul receptării. Astfel, receptarea depăşeşte simpla percepere a unor conţinuturi audiate. A produce interlocutori activi, a-i determina pe elevi să urmărească cu interes şi să manifeste o atitudine activă în cursul ascultării constituie un indicator al competenţelor pedagogice ale cadrului didactic.

Prof. Vasile Aureliana
Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, Piteşti
Postat iunie 2016

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top