39Trăim într-o lume în care fiecare vrea să se depășească pe sine și, mai ales, pe alții. Vrem să avansăm miraculos, să-i lăsăm pe semeni în urma noastră, chiar să-i dăm la o parte. Suntem învățați încă de mici să fim „ambițioși”, să ne cultivăm „personalitatea”, să fim „fruntași”.
Atunci când trebuie să realizeze o activitate, membrii unui grup-clasă se pot încadra în una dintre următoarele două tendinţe: o atmosferă de cooperare (când scopurile părţilor implicate coincid) şi o atmosferă de competiţie (când părţile implicate îşi văd în mod reciproc scopurile ca fiind contradictorii). Deşi este larg răspândită opinia potrivit căreia climatul afectiv pozitiv din colectivele de elevi are o contribuţie hotărâtoare la obţinerea unor performanţe superioare, mediul şcolar cunoaşte, în general, o organizare  competitivă.
Competiția presupune o confruntare între două sau mai multe persoane care consideră că, din anumite puncte de vedere, nu sunt egale, nu au aceleași calități, competențe. Nu trebuie instituită o competiție generalizată de dragul competiției, ci una care să prezinte ceea ce are mai bun fiecare dintre noi. Nu toți suntem la fel de capabili în anumite domenii dar, cu siguranță, fiecare are o zonă care merită să fie valorizată, marcată, recunoscută de ceilalți. Noi, ceilalți (școala, societatea), ar trebui să valorificăm pe fiecare, ci nu să îi judecăm pe oameni  „la grămadă”, fără a se ține cont de particularitatea fiecărei persoane, de posibilitățile ei de manifestare, de afirmare.
În mod tradiţional mediul şcolar se constituie ca un mediu competitiv, resimţit ca atare de elevi. Aceasta se întâmplă în principal din cauza manierei de notare practicate de majoritatea profesorilor, care are darul de a stimula competiţia. Dintre cele două modele de apreciere, notarea prin raportarea la grup şi notarea individualizată, primul este cel utilizat cu precădere. Acest model contribuie decisiv la crearea unor norme ce consacră competiţia, elevii înţelegând că nu pot obţine note mari decât dacă unora dintre colegii lor li se atribuie note mici. Situaţia este des întâlnită când, la o întrebare a profesorului, elevii se grăbesc să răspundă ridicând mâna (cei care ştiu răspunsul). Profesorul îl numeşte doar pe unul dintre aceştia şi îi oferă doar lui o notă bună, deşi era evident că şi alţi elevi posedau un răspuns corect; mai mult, ceilalţi îşi doresc ca acesta să greşească pentru a avea ei ocazia să fie întrebaţi, să ofere răspunsul corect şi să primească notă bună.
Dacă interacţiunea elev-elev ia rareori locul interacţiunii profesor-elev în cadrul lecţiei, aceasta se întâmplă pentru că profesorii renunţă foarte greu la rolul lor tradiţional, spre a-l asuma pe cel mai puţin comod, de facilitator şi consultant. Foarte puţini din elevi  ştiu să colaboreze cu alţii la o sarcină comună. De cele mai multe ori profesorul trebuie să dea indicaţii cu privire la diviziunea muncii, la utilizarea resurselor, la sprijinirea celor lenţi.
Cooperarea înseamnă înainte de toate un câştig în planul interacţiunii între elevi, generând sentimente de acceptare şi simpatie. Ea instaurează buna înţelegere, armonia şi stimulează comportamentale de facilitare a succesului celorlalți. Cooperarea determină creşterea stimei de sine, încrederea în forţele proprii, diminuarea anxietăţii pe care mulţi copii o resimt la contactul cu instituţia educativă şi contribuie la intensificarea atitudinilor pozitive faţă de profesori.
Strategia educării cooperante a elevilor implică iniţierea şi desfăşurarea unor activităţi concrete. Condiţiile pedagogice ale strategiei educaţionale cooperante se referă la:
# Formularea unor cerinţe clare şi a unor perspective care să mobilizeze energia colectivului. Asemenea cerinţe şi perspective reprezintă sarcini comune pe care colectivul urmează să le înfăptuiască, scopuri pe care să le atingă. Aceste perspective au un efect pedagogic în măsura în care sunt realizabile, sunt stimulative şi atrăgătoare, exprimă dorinţele elevilor şi îi antrenează.
# Existenţa unui colectiv pedagogic închegat. Este condiţia care asigură deprinderea de a închega uşor relaţii în interiorul colectivului, schimbarea de relaţii etc.
# Tradiţiile. Închegarea colectivului presupune cultivarea unor tradiţii legate de anumite evenimente mai importante din viaţa şcolii şi a elevilor.

Grigore Maria Ionela
Școala Gimnazială Nr.1, Valea Iașului
Postat aprilie 2016

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top