25Toţi copiii-mai ales preşcolarii şi şcolarii-creează probleme de  disciplină în cazul în care mai dobândesc o soră/un frate, indiferent cât  de „perfecţi” i-am putea considera. De multe ori aceste reacții agresiv-dezadaptative se pot transfera în mediul grădiniței sau în cel școlar ca o  formă de răbufnire direcționată spre colegii de grupă sau de clasă.
Situaţiile problematice, uneori mult prea  copleşitoare, care se ivesc pot  fi diminuate dacă părinţii și cadrele didactice vor şti cum să-şi adapteze  reacţiile în funcţie de comportamentul neadecvat al copiilor.
De multe ori, din postura de adulți, am fi tentaţi să ţipăm şi să împărţim  palme, mai ales dacă suntem obosiţi, stresaţi, deranjaţi sau frustraţi de  faptul că nu ne ascultă.
Comportamentul corect al copilului, care devine sarcina principală a  adultului, nu va fi învăţat niciodată, ci din contră, acesta va învăţa   contrariul: cum să ţipe, cum să lovească, cum să şantajeze, cum să-şi  reverse furia asupra celorlalţi parteneri de joacă, cum să se teamă. Este  imposibil să justifici răspunsul la întrebarea: „De ce ţi-ai lovit fratele?... Nu mai ţipa la sora ta !...” când în calitate de  părinte, la rândul tău, ţi-ai  lovit copilul sau ai ţipat la el.
Rivalitatea dintre fraţi (pentru a fi pe primul loc în familie, în atenţia  părinţilor) este şi ea o sursă care, alături de manifestările violente  verbale şi fizice ale adulţilor, contribuie şi mai mult la conflictele dintre  cei mici. Nasurile însângerate şi vânătăile sunt la ordinea zilei, certurile  iscându-se din senin, ca mai apoi să se ajungă la o privire piezişă ( ,,Ai  o  problemă?” „Tu să  taci!!...”) sau la o jignire („Ţineţi pliscul!”,  „Umflatule!”)
În calitate de părinți, trebuie să avem în vedere faptul că nu  întotdeauna opţiunea camerelor separate poate fi sursa stingerii acestor „războaie dintre  fraţi”.
Atunci când există o diferenţă semnificativă de vârstă, atenţia acordată   de părinţi celui mai mic poate fi o adevărată problemă. Discutând cu cel  mai mare dintre copii, acesta va înţelege rolul important pe care îl poate  avea în îngrijirea şi asigurarea afecţiunii pentru cel mic. Condiţia esenţială este să nu exagerăm cu sarcinile pe care i le dăm fratelui  mai  mare.
Joaca şi atenţia acordate ambilor copii, în egală măsură, pot estompa  eventualele reacţii negative. Părintele ar trebui să-i dea atenţie celui mai  mare, nu numai atunci când fratele mai  mic doarme, ci şi când este  treaz, pentru a nu crede că se poate bucura de prezenţa părinţilor doar  când cel mic nu este prin preajmă. Dacă copiii au vârste apropiate,  jocurile de grup cu părinţi şi copii sunt cele mai potrivite. Astfel, ambii  se pot bucura de faptul că li se acordă atenţie în mod egal. Explicându-le  ce înseamnă a coopera (lăudându-i pe copii în termeni concreţi şi clari  pentru că s-au jucat frumos împreună) se poate încuraja atitudinea de  colaborare şi elimina concurenţa dintre fraţi: ,,Este extraordinar cum aţi   împărţit astăzi jucăriile şi cum v-aţi jucat împreună. Mă bucur mult că  vă înţelegeţi. E mult mai distractiv să vă jucaţi amândoi.”
Ce  trebuie  evitat?
# Nu reacţionaţi când se pârăsc! Copiii se pârăsc mereu, crezând că   astfel îşi consolidează poziţia faţă de adulţi. Opriţi această atitudine spunând doar „Îmi pare rău că nu vă înţelegeţi !” şi comportaţi-vă ca şi  cum pâra nu ar fi avut loc.
# Nu folosiţi agresivitatea pentru a opri agresivitatea lor! Lovind copilul, îl vom învăţa şi pe el să lovească pe alţii în circumstanţe similare. Dacă  nu le vom dezvolta un cult al certurilor în familie, prin propriile noastre  exemple, copiii îşi vor schimba în timp comportamentul.
# Nu interveniţi mereu în certurile celor mici! Observaţi-le atitudinea   dar nu interveniţi. Abţineţi-vă să faceţi pe judecătorul! De multe ori motivele pentru care s-au certat nouă nici nu ne pot trece prin  minte: o  ironie, un  gest, o  provocare, un obiect. Rezultatul pozitiv al certurilor  dintre fraţi este că vor învăţa mai târziu să-şi rezolve singuri conflictele.
# Nu faceţi comparaţii între fraţi! Acest lucru nu va constitui decât o  provocare.
# Nu discutaţi în contradictoriu, dumneavoastră ca adulţi, în faţa     copiilor! Asistând la discuţiile dintre părinţi, la replicile uneori mai  nervoase pe care aceştia şi le pot adresa unul altuia, copiii vor deveni  copii perfecte ale mamei sau tatălui.    
# Pentru ca viaţa de zi cu zi să nu devină de nesuportat pentru  dumneavoastră ca părinţi, datorită îmbrâncelilor, ciorovăielilor, a  invectivelor, încercaţi să înlăturaţi din start „pornirile  războinice”. Somnul de prânz, joaca în aer liber, practicarea diferitelor  sporturi (înot, fotbal, tenis, dans modern) sau activităţi care să solicite atenţia (pictura,   coloratul,  puzzle, decupatul unor imagini) vor elimina disputa supărătoare dintre fraţi.
Rivalitatea dintre  frați există chiar dacă este reprimată de părinți. Este  bine să fie lăsată să se manifeste, în limitele non-violenței. „Toți copii  sunt la fel” este o afirmație total eronată. De multe ori observațiile pe  care părinții le fac asupra primului copil sunt luate drept model și pentru  următorii. Se așteaptă aceleași rezultate școlare, aceleași preferințe,  același comportament, aceleași dovezi de afecțiune și respect. Ca  părinte trebuie acceptat faptul că fiecare copil are unicitatea sa și că trebuie să vedem diferențele și să le luăm ca atare, fără a încerca să  suprapunem șabloane.
Înaintând în vârstă, înţelegând mai bine relaţiile dintre membrii unei  familii şi în special legătura afectivă dintre fraţi, crescând într-un mediu  în care sunt trataţi egal între ei de către părinţi, în care agresivitatea  verbală şi fizică nu constituie metode de disciplinare, copiii vor renunţa   treptat la disputa aceasta nesfârşită pentru supremaţie.
În calitate de  cadre didactice, fie din mediul preșcolar sau din cel  școlar, trebuie luat în considerare faptul că metodele de disciplinare   trebuie să nu adâncească și mai mult carențele de comportament ale  acestor tipologii  de copii. Etichetarea generatoare de marginalizare din  partea colegilor de grupă/clasă, atitudinile exagerat de critice ale  educatorului/învățătorului care ar putea favoriza manifestări  comportamentale și emoționale negative, lipsa de consecvență în  aplicarea regulilor și respectarea sancțiunilor, insuficienta implicare în  dezvoltarea la copii a unor abilități sociale și emoționale pot reprezenta  câteva aspecte esențiale în corectarea comportamentelor conflictuale ce  pot apărea între frați sau între colegii de grupă/clasă.

Prof.  Înv. Preșcolar  Păun Mihaela
Școala Gimnazială Nr. 10 „Marin Preda” Pitești
Postat aprilie 2016                                                                       

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top