24Creşterea unui copil este considerată una din cele mai dificile responsabilităţi ale adultului şi pentru care omul are cea mai puţină pregătire. Majoritatea oamenilor obţin cunoştinţe despre creşterea copiilor de la oamenii din jur sau din propria copilărie. În consecinţă, când devin părinţi, repetă pattern-uri de interacţiune din copilăria lor care pot fi nepotrivite pentru proprii copii. Mai rău, îşi ceartă copiii cu fraze pe care părinţii lor obişnuiau să le folosească şi despre care şi-au propus că nu le vor folosi cu proprii copii. Când ambii părinţi sunt activ implicaţi în creşterea şi educarea copilului  este important pentru ei să comunice constant unul cu altul pe probleme de disciplină şi de comportament al copilului. În acest fel scade probabilitatea de a folosi tehnici de parenting greşite, din trecutul lor. De asemenea, vor face front comun cu partenerul - ceea ce va oferi copilului un mesaj important despre siguranţă. Disciplina permite părinţilor să arate copiilor comportamente acceptate şi comportamente neacceptate. Prin stabilirea unor limite, copilul este ajutat să înveţe cum să se poarte în societate. Aceste lucruri sunt necesare pentru ca copilul să devină un adult responsabil. Disciplina este o problemă dificilă, deoarece trebuie să fie dreaptă şi constantă.
A fi părinte implică multă responsabilitate, 24 de ore pe zi. Menţinerea unei discipline constante poate fi obositoare şi consumatoare de timp. Este foarte greu pentru părinţii singuri. Desigur, au avantajul să poată creşte copilul aşa cum îşi doresc, fără intervenţia partenerului, dar sunt multe momente când se simt izolaţi şi nesiguri în privinţa metodelor de disciplinare. Poate fi de folos schimbul de idei cu alţi adulţi apropiaţi sau discutarea problemelor cu un profesionist în sănătate sau chiar cu profesorul copilului. În familia cu doi părinţi viaţa este mai uşoară dacă ambii parteneri discută împreună despre metodele de educaţie ale copilului şi scopurile lor. Astfel îşi oferă sprijin în situaţiile în care ar fi tentaţi să cedeze doar pentru a avea linişte şi pace.
Imaginea de sine a copilului se dezvoltă chiar din prima zi de viaţă. Copiii devin conştienţi de emoţiile şi comportamentul părinţilor. Percep atât cuvintele pe care aceştia le spun cât şi tonul vocii. Observă şi recunosc limbajul trupului. Privesc de aproape expresia facială. Copilul se modelează pe baza lucrurilor pe care părinţii le spun şi fac.De aceea, felul în care părintele se comportă şi vorbeşte cu copiii are o influenţă enormă asupra dezvoltării lor. Şi mai important poate afecta încrederea în sine a copilului. Atunci când părinţii laudă copilul în mod constant, asigură copilului o dezvoltare cu încredere în sine corespunzătoare. Dar atunci când părinţii sunt critici şi inconsecvenţi, sau chiar neiubitori, copiii invariabil vor creşte subevaluându-se. Îmbrăţişarea copilului sau lăudarea lui pentru un comportament adecvat îl va încuraja pe copil să vadă că a te purta bine, plăcut, blând, atrage recompense. De asemenea, încurajează încrederea în sine. Copiilor le place să audă că sunt iubiţi. Dacă un copil se poartă rău trebuie criticat comportamentul şi nu copilul. Exemplu: "Laura, eşti o fetiţă minunată şi te iubesc foarte mult, dar comportamentul tău de azi a fost îngrozitor!" este mai constructiv decât a spune: "Laura, eşti o fetiţă rea şi nesuferită!".De fapt, mulţi părinţi merg şi mai departe şi cuvintele lor pot răni serios copilul, pe termen lung. Orice psihoterapeut poate afirma că problemele pacienţilor lor sunt consecinţele cuvintelor dure adresate lor în copilărie. A spune fraze ca: "Pleacă din faţa mea!", "mi-e silă de tine", sau şi mai rău "nu te mai iubesc" sunt atât de dureroase şi de supărătoare pentru copil încât afectează serios abilitatea lor de a oferi afecţiune mai târziu în viaţa şi de a forma relaţii sănătoase. Ironizarea copilului sau compararea lui cu alţi copii, fraţi sau surori poate avea consecinţe negative. În zilele noastre poate fi dificil ca familia să găsească timp şi să-l petreacă împreună. Majoritatea părinţilor lucrează în timp ce copiii merg la şcoală şi probabil au şi alte activităţi în timpul liber. Astfel, momentele în care întreaga familie este împreună sunt rare. O idee bună ar fi aranjarea programului familiei astfel încât aceasta să fie împreună mai mult timp şi să discute. Copiii se bucură când sunt implicaţi în activităţi alături de părinţi .Întâlnirile regulate dintre membrii familiei pot ajuta la ventilarea emoţiilor negative şi la întărirea relaţiilor dintre membrii ei. Este important ca părintele să-l asculte pe copil atunci când vine să întrebe ceva sau să discute un subiect. Dacă li se va spune de fiecare dată "nu acum, sunt ocupat" vor pierde dorinţa de a-şi împărtăşi gândurile cu părintele şi vor creşte cu resentimente faţă de acesta şi cu credinţa că el nu este destul de important pentru a fi pe primul loc. Mulţi părinţi spun copiilor: "trebuie să faci lucrul x pentru că aşa spun eu". Dar toată lumea ştie că a oferi o explicaţie potrivită este mai eficient pe termen lung. Deci, e bine ca părintele să explice copilului pentru că  acest lucru îl va ajuta pe copil să gândească şi să acţioneze într-un mod coerent şi organizat. De multe ori copilul imită felul de a se comporta şi de a vorbi al părintelui. Părintele este cel mai important model pentru copilul său. Dacă părintele îi arată copilului respect, bunătate, onestitate, prietenie, ospitalitate, generozitate şi oferă complimente des, există mari şanse ca şi copilul să facă la fel. Părintele este responsabil de îndrumarea copiilor, îi poate ajuta prin încurajarea frecventă şi explicarea motivului -  la ce se aşteaptă de la ei. Dar cel mai bun lucru este exprimarea iubirii necondiţionate pe care părintele o simte pentru copilul său.

Prof. înv. preşc, Ciobanu Ramona
GPN Ştefan cel Mare - Glavacioc
(Postat aprilie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top