09,,Sarcina conducătorului este aceea de a fi din ce în ce mai eficient” (P.F.Druker )
Analiza şcolii în perspectivă socio-organizaţională ar putea fi considerată, la o primă vedere, un demers mai puţin obişnuit, având în vedere specificul instituţiei şcolare, dimensiunea ei umană fundamentală. Dar nu există activitate umană, individuală şi mai ales desfăşurată în timp, care să nu presupună actul conducerii, al managementului.
Managementul problemelor disciplinare se referă la tehnicile necesare rezolvării problemelor de disciplină a clasei. (Froyen & Iverson, 1999, p. 181).
Lista comportamentelor observabile
1. Aprecierea simţului de răspundere
Profesorii pot monitoriza comportamentul elevilor, pot vedea dacă acesta corespunde aşteptărilor şi dacă elevii dovedesc simţ de răspundere. Profesorul/învăţătorul trebuie să păstreze contactul vizual cu clasa (s-o „scruteze” frecvent), să se mişte prin clasă în timpul lucrului independent, apreciind efortul susţinut al elevilor sau comportamentul deosebit al acestora.
Profesorul/învăţătorul poate aprecia comportamentul adecvat prin zâmbet, înclinarea aprobativă a capului, laude, remarci compatibile cu vârsta elevilor, în mod frecvent. Comportamentul responsabil al acestora poate fi consemnat în scris, prin notificări adresate direct elevului sau părinţilor/supraveghetorilor, incluzând certificate de merit. De asemenea, profesorul/învăţătorul poate să arate aprecierea dând elevului sarcini suplimentare şi lăudându-l pentru eforturile lui zilnice. Exemple: „Andi, ai simţ de răspundere. Văd că eşti atent şi interesat.” „Gabi, intervenţia ta ne-a ajutat să înţelegem mai bine problema”.
2. Corectarea comportamentului iresponsabil sau neadecvat
Profesorul/învăţătorul aduce la cunoştinţă elevilor un număr de acte comportamentale neadecvate (observabile de către aceştia) care pot interveni pe parcursul unei zile. Profesorul/învăţătorul trebuie să determine dacă aceste comportamente pot fi controlate prin ignorare, măsuri ulterioare de corecţie etc. Măsurile potrivite trebuie aplicate cu calm, fermitate şi obiectivitate. Elevii trebuie înştiinţaţi de la început care sunt măsurile cărora vor fi supuşi în cazul comportamentului neadecvat (în spaţiul şcolii măsurile includ ignorarea, controlul proxemic, admonestarea verbală blândă, aluzii şi avertismente, exemplele pozitive, tehnica „timpului datorat”, eliminarea). Profesorul/învăţătorul trebuie să se asigure că măsura corectivă este adecvată comportamentului care a cauzat-o.
3. Ignorarea
Profesorul/învăţătorul trebuie să ignore un elev care poate reacţiona negativ la admonestarea verbală blândă sau al cărui comportament neadecvat nu lezează desfăşurarea orei. Profesorul/învăţătorul trebuie să găsească ocazii pentru a da exemple de comportamente responsabile şi iresponsabile, să interacţioneze pozitiv cu elevul şi să ignore constant limbajul verbal sau corporal neadecvat.
4. Controlul proxemic
Profesorul se deplasează în spaţiul elevului pentru a-i supraveghea comportamentul.
5. Admonestarea verbală blândă
Această metodă se aplică atunci când elevul nu realizează că are un comportament neadecvat. Profesorul/învăţătorul se va adresa individual elevului în cauză, însoţind admonestarea blândă cu exemple de comportament pozitiv alternativ. Ex.: „Denis, trebuie să vizionezi acest film. Aminteşte-ţi care e regula noastră – Fii gata să înveţi”
6. Amânarea
Amânarea intervine când un elev încearcă în mod insistent să atragă atenţia asupra propriei persoane. Ex.: „Denis, dacă ai o plângere, o discutăm la momentul potrivit”. „Mona, ai început să vorbeşti fără rost. Notează-ţi ce ai de spus şi aşteaptă până vei primi răspunsul la timpul cuvenit”
7. Aşezarea diferenţiată a elevilor în clasă
Profesorul/învăţătorul trebuie să aşeze mai aproape de catedră/tablă pe cei care au probleme de acuitate vizuală/auditivă sau pe cei care necesită mai multă asistenţă. De asemenea, aranjamentul trebuie să ţină seama şi de aptitudinile elevilor.
8. Tehnica „Timpului datorat”
Aceasta tehnică se aplică în cazul în care timpul irosit în clasă din cauza comportamentului neadecvat al elevului trebuie recuperat de acesta în timpul lui liber. Se fixează intervale mici de timp pentru fiecare abatere. Profesorul/învăţătorul trebuie să decidă care va fi activitatea elevului în intervalul de „timp datorat”. Ex.: „Irina, trebuie să asculţi când altcineva vorbeşte”. Dacă elevul continuă să vorbească, învăţătorul îi comunică: „Irina, ne eşti datoare două minute”
9. Eliminarea
Eliminarea în spaţiul clasei, într-un loc special desemnat. Profesorul/învăţătorul stabileşte dinainte durata eliminării, astfel ca aceasta să fie compatibilă cu vârsta/nivelul elevului; se foloseşte un cronometru pentru a urmări respectarea intervalului de către elev; elevii de vârstă mică trebuie însoţiţi până la locul respectiv; dacă elevul are acelaşi comportament după ce revine la loc, va fi trimis înapoi; profesorul trebuie să pregătească un formular care va trebui completat de elev, cu scopul ca acesta să reflecteze asupra propriului comportament; de asemenea, va purta o discuţie coerentă cu elevul.
10. Înştiinţarea părinţilor/supraveghetorilor  
Părinţii/supraveghetorii vor fi înştiinţaţi cu privire la comportamentul elevului şi li se va sugera să inducă acestuia un comportament responsabil. În orice caz, metoda nu poate fi aplicată în cazurile de comportament neadecvat „cronic”.
11. Angajamentul scris
Angajamentul scris reprezintă o soluţie cooperantă pentru rezolvarea problemelor disciplinare în cazul în care măsurile de mai sus nu sunt eficiente; angajamentul include aşteptările celui care educă (clar formulate), consecinţele negative ce decurg din comportamentul elevului, precum şi intervalul de timp în care se aşteaptă remedierea. Profesorul/învăţătorul trebuie să-i înveţe pe elevi cum se alcătuiesc aceste angajamente şi să-i ajute să aleagă şi să administreze singuri posibilele consecinţe şi măsuri.
12. Stabilirea regulilor de comportament în afara clasei
Dacă elevii sunt puşi să supravegheze activităţile din pauză, se vor mândri că sunt trataţi ca nişte adulţi. Cei care încalcă regulile trebuie să suporte consecinţele. Profesorul/învăţătorul stabileşte o listă de tipuri de comportament în spaţiul respectiv (acceptabil şi neacceptabil) şi o listă de măsuri în cazul nerespectării regulilor. Profesorul/învăţătorul trebuie să identifice modalităţi de permanentizare a supravegherii pe holuri şi să ofere un feedback  pozitiv elevilor când comportamentul acestora s-a îmbunătăţit.
13. Măsurile coercitive
Acestea trebuie utilizate cu grijă, deoarece sunt considerate intervenţii radicale. Trebuie aplicate pe termen scurt şi planificate în raport cu tipul de comportament rezistent la alte soluţii mai simple.
Definiţie
Managementul relaţiilor interpersonale profesor-elev are ca obiect aptitudinile manageriale în domeniul relaţiilor interpersonale pe care profesorul/învăţătorul/conducătorul de grup le exercită în raport cu elevii percepuţi ca grup. (Froyen & Iverson, 1999, p. 221).
Problematizarea ca soluţie a problemelor disciplinare:
1. Pentru a facilita rezolvarea problemelor disciplinare, profesorul se poate implica în situaţia elevului, poate să-şi exprime preocuparea pentru elev în calitate de persoană, construind astfel o relaţie cu elevul. În felul acesta, profesorul/învăţătorul poate să-şi ajute elevii să reflecteze asupra propriilor dorinţe şi planuri, încercând  totodată să înţeleagă opţiunile acestora. În cazul în care elevul a făcut o alegere  iresponsabilă, profesorul/învăţătorul îl poate întreba: „Ce doreşti de fapt?” „Ce îţi trebuie?” „Cum ai vrea să fie la şcoală?”
2. Profesorul/învăţătorul trebuie să aibă capacitatea de a stăpâni comportamentul elevului la un moment dat, fără să-i reamintească greşelile trecute. Profesorul trebuie să încurajeze onestitatea şi îi poate ajuta pe elevi să facă o alegere şi să fie responsabili în raport cu propria opţiune.
Exemplu: Profesorul/învăţătorul observă că Denis îl îmbrânceşte Alexandru şi îl pedepseşte pe primul, care protestează că Alex a început. Denis trebuie să afle că reacţia lui este un răspuns la o provocare şi că este responsabil pentru alegerea comportamentală făcută. De asemenea, Denis trebuie să afle că există şi alte modalităţi de a reacţiona la comportamentul agresiv şi că trebuie să fie pregătit să accepte consecinţele care decurg din propriile lui alegeri nepotrivite.
3. Profesorul/învăţătorul trebuie să ajute elevul să emită singur o judecată de valoare asupra propriului comportament: să ofere reguli comportamentale explicite şi repetate consecvent; să-i ajute pe elevi să înţeleagă implicaţiile sociale pe termen lung ale comportamentului lor, fără să impună un sistem de valori unic.
Exemple: „Fapta ta încalcă regulile?” „Eşti mulţumit de ceea ce ai făcut?” „I-ai ajutat pe ceilalţi în vreun fel cu fapta ta?”
4.  Profesorul/învăţătorul trebuie să-i ajute pe elevi să-şi planifice schimbarea comportamentului, adică să transpună problemele teoretice în practică, dând astfel diverse sarcini elevilor; să-i ajute să identifice şi să aprecieze pertinenţa propriilor opţiuni comportamentale. Planul trebuie extins după ce se înregistrează primele succese.
Exemple: „Cum ţi-ai propus să urmezi regulile noastre?” „Pot să te ajut să îţi duci la îndeplinire planul?” „Cum ai să te comporţi când vei avea simţ de răspundere?” „Iată cum s-au comportat alţii în situaţii similare. Crezi că vreuna din aceste soluţii e valabilă şi în cazul tău?”
5. Profesorul/învăţătorul trebuie să obţină angajamentul elevului că va urma planul de schimbare a comportamentului: „Ai vreun plan potrivit?” „Vezi situaţia în perspectivă?” Angajamentul trebuie „pecetluit” dând mâna cu elevul sau punându-l să semneze un contract scris în acest sens. Odată ce angajamentul a fost obţinut, elevul trebuie să-l pună în practică imediat. Profesorul/învăţătorul poate verifica periodic eficienţa acestuia.
6. Nu acceptaţi scuze pentru eşecul planului de remediere a comportamentului: „Sunt dezamăgit, dar nu descurajat. Azi nu ai reuşit să-l respecţi. Ce părere ai, mâine va merge?”
7. Nu pedepsiţi şi nu criticaţi elevul pentru întreruperea programului de reabilitare comportamentală: pauza poate fi un mijloc eficient de implementare a măsurilor de management al clasei: „Nu putem accepta aşa ceva; hai să-ţi analizăm comportamentul şi să facem alt plan de reabilitare în cadrul regulilor noastre”.
Problematizarea de grup prin intermediul discuţiilor:
Tipuri de discuţii de grup:
# întâlniri care au ca teme prietenia, cinstea, temerile, succesul, handicapurile, sentimentul de apartenenţă la grup, conformarea la un sistem de reguli
# discuţii problematizante: relaţia programei de studiu cu situaţiile concrete din existenţa cotidiană, deşi subiectele abordate pot depăşi nivelul strict al şcolii
# şedinţe de diagnoză educaţională, legate de programa de studiu şi de eficientizarea învăţării. Acestea au rolul de a promova parteneriatul dintre elevi şi profesori.
Metode:
Toate problemele care privesc clasa ca grup sau elevul ca individ sunt subiecte potrivite pentru discuţii menite să rezolve problemele existente, nu să învinovăţească sau să pedepsească. Profesorul/învăţătorul nu trebuie să se erijeze în judecător.
Oricum, el poate evalua metodele aplicate la nivel de grup. Dispunerea în cerc în spaţiul destinat discuţiei este adecvată pentru aceste întâlniri de grup care nu trebuie să depăşească 30-40 minute.
Elevilor trebuie să li se ofere ocazia de a interveni în discuţie, însă grupul nu trebuie să întrerupă pe cel care vorbeşte pentru a corecta o idee sau a pune sub semnul întrebării o anume poziţie.

Bibliografie:
E. Joiţa  ,,Management şcolar “ Ed. Gh. C. Alexandru, Craiova 1995
Froyen,L.A.&Iverson, A.M. ,,Schoolwide and classroom management “   1999

Director, prof. Ducan Elena-Liliana
Şcoala Gimnazială Dârmăneşti
(Postat aprilie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top