Grămezi de fuioare au acoperit cerul. S-au scuturat de frig şi au împrăştiat spre pământ fluturi albi de zăpadă, mici şi drăgălaşi. Se rotesc uşor în cer şi apoi ca într-un vals coboară spre pământul îngheţat. Îşi dau mâna şi încep să ţeasă covorul argintiu şi pufos. Începe să ia naştere universul “rece” al Iernii, dar “cald” în sufletele noastre.
Ce poate fi mai frumos decât o noapte de iarnă? Mii de steluţe sclipesc în lumina jucăuşă a lunii ca într-un cufăr de diamante şi argint. Sub tălpi scârţăitul îngheţat al zăpezii te poartă cu gândul la o muzică misterioasă, iar în gura sobei căldura te învăluie ca într-o plapumă magică lăsându-ţi gândul să zboare liniştit spre tărâmurile pline de magie ale celor doi moşi.
Ce poate fi mai pur şi mai curat decât iarna? Cerceii de diamante pe care şi i-au pus streşinile şi copacii, căciulile albe de nea ale caselor. Câmpul nesfârşit şi îngheţat fără nici-o urmă, liniştea care a cuprins nesfârşitul. Şi peste toate acestea, glasurile cristaline ale copiilor, bucuroşi de toată această magie se împletesc armonios cu  această puritate a iernii.
Şi ninge, ninge fără oprire, ca într-o poveste!!!

Pletea Ioana Lavinia
Cls. a VII-a, Şc. Gimnazială Valea lui Enache, Băiculeşti
(Postat decembrie 2014)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top