32Dumnezeu, după ce a zidit lumea, cerul şi pământul, după ce a creat toate vietăţile, s-a gândit să le dea un rost şi celor patru fiice ale anului.
- Voi sunteţi cele patru fiice ale anului, grăi Dumnezeu, când surorile s-au aşezat smerite înaintea sa. Să îmi amintiţi ce nume v-am dat vouă, data trecută?

- Eu sunt sora cea mare şi m-ai botezat Iarna.

- Mie mi-ai dat numele Toamna, Doamne, şi sunt a doua fiică a anului.                
- Iar pe mine m-ai numit Vara şi sunt a treia soră.
- Eu sunt mezina, Doamne! Mă numesc Primăvara.

Dumnezeu le privi cu bunătate şi apoi le zise:

- Poruncesc să se împartă cele doisprezece luni ale anului în părţi egale, urmând ca fiecare dintre voi să ia o parte.
Auzind acestea, fiica cea mare, Iarna se întunecă la faţă şi vorbi cu îndrăzneală:                                                                                                          - Doamne, eu sunt fiica cea mare şi, având drepturile primului născut, trebuie să primesc partea cea mai mare din moştenire.

Atunci, Dumnezeu se încruntă şi hotărî să împartă celor patru surori lunile anului, după firea fiecăreia.  Aşa că Iarna, fiind aşa de rea şi îmbufnată, primi lunile cele mai reci, urâte şi posomorâte: decembrie, ianuarie şi februarie. Toamnei, îi dărui lunile cele mai bogate: septembrie, octombrie şi noiembrie. Însă, după cum ştiţi, Dumnezeu îi dădu tot atâta tristeţe, câtă bogăţie, deoarece nici Toamna nu se arătase total mulţumită la împărţeală. Cele două surori mai mici, Vara şi Primăvara, fiind cele mai bune şi blânde, mai cuminţi şi mai mulţumite de ce le-a dat Domnul, au avut norocul de cele mai frumoase luni. Vara a primit lunile iunie, iulie şi august, iar Primăvara, lunile martie, aprilie şi mai.                                                              
Tot atunci a hotărât Dumnezeu ca Primăvara să vină după Iarnă, ca să se vadă  bunătatea şi frumuseţea celei dintâi, faţă de răutatea şi urâţenia celei de-a doua. Aşa că, Primăvara este atât de aşteptată de către oameni, mai ales de către copii!

Prof. înv. preșc. Hartogeanu Georgeta Neluța
GPN Dârmănești
(Postat octombrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top