03După victoria obţinută în lupta cu norii, soarele își pune armura aurie și trimite pe pământ razele lui ca de aur cu un entuziasm nemărginit fiindcă pe întreg întinsul domneşte cea mai frumoasă şi mai grațioasă fiică a Moșului An, Domnișoara Primăvară.
În dumbrăvioara de-abia născută, încărcată cu puieții înverziţi, susura pârâul la întrecere cu zeci de păsărele ce se leagănă pe fragilele crengi  cu rochiţe de frunzulițe verzi brodate cu dantelă ca spuma laptelui.
Atrase de parfumul gingaşelor viorele, zumzăie hărnicuţele albinuţe în căutarea  bomboanelor de polen. Ici-colo, cu aripi de catifea si cu antenele ca niște tulpini de flori încovoiate, stau tolăniţi bondarii leneşi privind când cu un ochi, când cu celălalt la cavalerul nostru arzător.
Deși este aproape prânzul, eu m-am trezit cu greu şi după o scurtă luptă cu o rază războinică, atrasă de peisajul mirific ce se întindea chiar sub fereastra camerei mele, m-am îmbrăcat în grabă si am pornit pe cărarea ce şerpuia prin livadă bunicilor.
Pe drum, mi-a venit o idee, ce nu era greu de îndeplinit, ci era chiar foarte simplu. Poate vă dați seama, nu este  o idee extraordinară, de nota 10.  Trebuie doar să-mi chem câţiva prieteni ce locuiesc în apropiere.
Au venit îndată. Cred că abia aşteptau chemarea mea, stând tupilaţi în spatele gardului. Prima lor  întrebare a fost : “Unde mergem?”. Iniţial, le-am răspuns că este o surpriză, dar nu m-am putut abţine şi am divulgat secretul: vom colinda dumbrava în căutarea micului şi simpaticului meu căţel, care  a dispărut de ceva vreme. La auzul vorbelor mele, un zâmbet larg, complice, s-a lărgit pe faţa lor. Au intuit că acesta era doar pretextul şi,chiuind de entuziasm, am pornit cu toţii la drum.
Marian era cel mai curios, fiindcă nu mai explorase niciodată mica bucățică parcă scoasă din basm. Pentru că, am uitat să vă spun, toţi suntem nişte orăşeni crescuţi în parcuri înconjurate de blocuri de beton, ne bucurăm nespus să zburdăm în natură. Ajunși la destinație, la umbra rară a fagilor şi alunilor, explorăm zona. Marian aleargă de colo pană colo încântat de creaţia naturii. Într-o poieniţă dăm de un pâlc de lăcrămioare parfumate. Le admirăm şi ne propunem să culegem câteva mai târziu.
Într-un fag mai înalt vedem o veveriţă, apoi alta. Bănuim că e o familie şi sperăm să vedem şi nişte pui. Veveriţe ne priveau curioase, sărind de pe o creangă pe alta. Ne-am plictisit să spionăm perechea, aşa că am plecat mai departe. Nu de alta, dar nu se vedea nici picior de puişor, aşa că n-avea rost să pierdem vremea.
Când, deodată, un iepure ne tăie calea în mare viteză.  Aproape că ne-am speriat, dar încurajaţi de lătratul lui Pufi, am pornit pe urmele lui. Era greu să ne ţinem de Iepurilă, dar nu ne dădeam bătuţi. Urecheatul dispăru brusc, parcă înghiţit de pământ. Ne-am oprit nedumeriţi. Unde să fie? Privind mai atent, am descoperit ca un fel de cuib, sub frunzele din toamna trecută. Ne-am apropiat încet, dar iepurele fugea deja speriat. În culcuş erau doi iepuraşi mici şi pufoşi. I-am mângâiat uşor, iar ei tremuram cam tare, aşa că le-am spus prietenilor mei că n-ar trebui să facem asta. Ei m-au înţeles şi am plecat să culegem flori, apoi ne-am bucurat de razele calde ale soarelui şi ne-am jucat pe iarba de smarald.
Tot minunându-ne și în același timp bucurându-ne  de acest loc, soarele ne învăluie cu  multitudinea de culori splendide ale apusului său. Ne luăm rămas bun de la prietenul nostru, soarele, și de la dumbrăvioară şi pornim  pe aceeaşi cărare pre casă. Suntem plini de voie bună. Cu siguranță vom reveni şi mâine!

Siminea Ana Maria
Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Piteşti
Prof. Sima Camelia Zoica
Postat mai 2016

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top