70Tăcere... Și o singură întrebare: "Dacă toate misterele ar avea o cheie cu care ar putea să fie deschise, atunci cine ar deține cheia?"  Cu această taină şi cu mult curaj, pentru a găsi un răspuns, alunecasem în Tărâmul Stelelor, locul unde orice teorie dispare in adânca umbră a nopții.
Pierdusem de mult noțiunea timpului. Călătoria fusese reușită, anunțând o aterizare sigură. Acum, aruncam o privire retrospectivă a ceea ce lăsasem în urmă. Într-adevăr, de aici, Terra părea să arate ca o minge părăsită în "marele vid". Nimeni nu cunoștea adevărata față pe care o ascundea această imagine îmbrăcată de-o liniște înspăimântătoare. Tot ce simțeam era faptul că, încetul cu încetul, dimensiunea rece și fără culoare prindea viață. Aștrii, până nu de-mult nemișcați, solitari și impunători, acum, se  aprindeau. Pe pământ se numește sosirea nopții, însă de aici era cu totul altceva. "Valsul" de lumini începuse să împodobească negrul infinit. Din dansul ei feeric, o stea, o lacrimă aurie revărsată în neant, se opri brusc și îmi șopti:
- Micuță ființă vie, de ce  privești cu atâta sfială acest bal?! Sau ești supărată că nu te-a invitat și pe tine? Știi, noi privim oamenii de la depărtare şi nu reușim să-i cunoaștem  într-atât de bine încât să le oferim încrederea noastră. Poate dacă ne-ai da tu această ocazie...
Mirarea care mă cuprinsese mi se citi imediat în glas, reușind să rostesc doar câteva cuvinte:
- Mi-ar face plăcere să înțeleg și eu lumea voastră, dar cine trebuia să mă invite pe mine? Doar tu ai spus asta ... mai devreme?
- Cum nu știi? Nu ai cunoscut-o? Este vorba de măreața noastră regină, candelabrul ce plutește pe bolta cerească în fiecare seară: Luna. Vin-o, o să te duc la ea, chiar acum!  
Din toate descrierile pe care le citisem şi le auzisem, acum, chiar de la Stea, Luna devenise corespondenta metaforică a misterului absolut. Reușise să mă înspăimânte. Cu fiecare clipă  ne apropiam și mai tare de momentul întâlnirii. În depărtarea inapreciabilă, aceasta atârna ca un pandantiv pe firmamentul nopții. Emana o strălucire orbitoare, era o nestemată pictată cu lumină într-o umbră infinită.
- Bine ai venit în tărâmul nopții, micuță ființă vie! Era a doua oară când eram numită așa. Eu sunt Luna, martoră a eternității. Ce te aduce aici, pe un tărâm așa de îndepărtat de lumea ta? Ce cauți?
- Caut ... răspunsul venise după un lung timp de răgaz. Caut o lume nouă, unde pot găsi Cheia!
- Cheia spre ce?
- Cheia spre rezolvarea misterului ce cuprinde tot ceea ce ne înconjoară! Am ajuns aici pătrunzând prin tainele ce le ascunde imaginația mea și nu voi pleca fără un răspuns.
- Nu ești prima! De când există lumea, omul a căutat răspunsuri și chiar a găsit. Și tu vei găsi, dar încă mai ai de muncit. Așa că întoarce-te în lumea ta, învață, caută și ai răbdare!

Pletea Ioana Lavinia, Clasa a VIII-a
Școala Gimnazială Băiculeşti
Profesor îndrumător: Rădulescu Maria Didona
(Postat martie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top