Am visat într-o noapte că eram Eminescu…
Mi-era teamă să nu dezamăgesc istoria
Fiindcă ştiam că trebuie să învăţ să mor frumos.

Mi-era teamă că, din toate florile,
Nu voi găsi-o pe cea mai albastră
Orb de luna sfântă şi clară.

Mi-era teamă că Dionis va deveni bogat
Şi va conduce lumea dintr-un Masserati
Iar, când se va plictisi, va ordona un tzunami
Care să-i asigure prosperitatea firmei de construcţii.

Mi-era teamă de toate poveştile care
Nu se mai sfârşeau bine,
Şi de copiii cu suflete de pixel.

Mi-era atât de teamă să nu dau greş!
Dar m-am trezit cu toate visele la locul lor
Şi cu toată istoria pe care trebuie s-o învăţ precum este:
Clară, necomplicată şi aceeaşi. Doar data trebuie s-o schimbi
Chiar acum când calendarul miroase a cerneală.

S-a ofilit floarea albastră şi sara pe deal s-a scurtat.
E toamnă, domnule Eminescu!
Şi de atâta septembrie începe şcoala
Cu Călini şi Cătăline, cu dulci nimicuri de speranţă.
Cu îngeri şi demoni brăzdându-mi literatura fiinţei.

Cu toţii ne ducem, doar tu şi septembrie rămâneţi
Într-un elan perpetuu
Într-o încercare pieziș de a iubi
Cu tristeţe coaptă şi suflet tămâiet,
Cu eterna înfiorare a nimicului.

Lascu - Aldea Narcisa Ioana, clasa a VII-a, Şcoala Stăneşti-Corbi
Prof. Îndrumător, Rotaru Cristina Ionela

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top