44- Dle Inspector școlar general, care este, în opinia dumneavoastră, modalitatea cea mai eficientă pentru fiecare școală de a fi manageriată corect?

- Din punctul meu de vedere, care vine ca urmare a convorbirilor avute cu cei de la Minister, a situației la nivel național și, bineînțeles, a consultărilor avute cu departamentul financiar contabil din Inspectoratul Județean Argeș, este necesar să trag câteva semnale. Este vorba punctual de modul în care se gestionează resursele din fonduri guvernamentale care vin de la Minister, prin ISJ, pentru fiecare unitate de învățământ. În consecință, datoria  conducerii fiecărei școli este de a alcătui un plan de măsuri asumat, care să aibă în vedere cheltuirea banului public în cel mai chibzuit mod posibil, dat fiind faptul că, de cele mai multe ori, survin cheltuieli care depășesc finanțarea existentă per elev.
- Concret, ce măsuri se pot adopta?
- Există clase care funcționează în limita legii: minim 12 elevi - maxim 25. Numărul mic de elevi și numărul mare de clase duce la neasigurarea fondurilor pentru cadrele didactice necesare procesului educativ. Le-am propus varianta comasării acestor clase.
- Nu există riscul ca unele cadre didactice să rămână fără numărul suficient de ore?
- Deocamdată nu. Avem încă posibilitatea ca la viitoarea mișcare de personal, dacă se iau aceste măsuri acum, să putem completa, întregii, soluționa, încadrarea. Altfel, vor veni cadre didactice noi, care vor ocupa locurile vacante, numărul lor per total va crește și nici unii, nici alții nu vor fi mulțumiți în situația în care nu vor mai fi bani.
- Mai aveți și alte situații delicate?
- Suntem în topul județelor care, în urma hotărârilor judecătorești, trebuie să plătim sume importante pentru sporuri. De exemplu, pentru “sporul de calculator” avem peste 1000 de cadre care au obținut în instanță acest drept. Este un drept câștigat și nu contest acest lucru. Problema care se pune este o gestionare mai eficientă a acestor situații. De exemplu, achiziționarea unor instrumente, aparaturi mai performante, cu ecrane de protecție, ar duce la diminuarea riscului îmbolnăvirilor persoanelor care lucrează mult la computer. Când tu, ca manager, vezi că în fiecare lună nu poți face față cheltuielilor cu salariile, trebuie să iei cumva niște măsuri, să gestionezi mai bine unitatea. Dacă tu, ca director, ești primul pe lista celor care solicită un spor sau altul, adică te dai singur în judecată, fără să fi făcut nimic să controlezi eficient situația financiară, eu nu mai am cuvinte! Aici este zona mea de supărare. Trebuie ca fiecare director să gândească exact ca un manager de firmă. Pedagogic, nu am absolut nimic să le reproșez. Valoarea cadrelor didactice din Argeș este indiscutabilă. Lucrăm într-un mod deschis, pe acest palier, eficient, în echipă, iar rezultatele de la olimpiade, concursuri, vorbesc de la sine. Este vorba doar de înțelegerea responsabilităților de a gestiona corect fondurile publice, de a avea moralitatea pe care funcția ți-o imprimă.
- În afara sensibilei probleme a banilor, ce alte aspecte sunt de luat în calcul, odată cu modificările survenite în legislație și cu apropierea evaluărilor naționale, a examenelor de Bacalaureat etc?
- Le-am mai atras atenția despre schimbarea regulamentului în ceea ce privește învățământul preuniversitar. Unul dintre cele mai importante aspecte este folosirea telefonului mobil de către elevi și interzicerea forțării notei în zona purtării uniformei. O a doua comunicare se referă de noul calendar de mobilitate. Luna ianuarie a fost cea a depunerii dosarelor pentru situația fiecărei școli, raportată la cadrele didactice care se află în situația de completare a orelor etc. În al treilea rând, la fel de important este faptul  că semestrul al III-lea este unul complex. Încep olimpiadele, evaluările naționale, Bacalaureatul. Să lucrăm ca și până acum, în echipă, coordonat, eficient!

(Postat ianuarie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top