54Am reușit să conving deunăzi un prieten că este mai bine să meargă el la ANAF pentru a declara veniturile din pariuri online decât să îl caute ANAF-ul pe el. Revoltat de acest nou impozit, spunea că nu are de gând să declare nimic.
I-am înțeles, într-un fel, atitudinea. Și eu am stat la o coadă de 40 de minute în luna mai, pentru a depune un formular în urma căruia se va stabili că am de plătit un impozit de 70 de bani pentru retragerile de anul trecut. Greșeala mea. Puteam să trimit hârtia prin poștă, cu confirmare de primire. Aș fi plătit 7 lei, cam de 10 ori impozitul.
Praguri de impozit pe retragere
Am spus, totuși, să mă duc în persoană. Administrația financiară era în drumul meu și, în plus, puteam să aflu direct de la sursă dacă nu completasem corect. Cum am ajuns la „fabuloasa” sumă de 70 de bani?
Legea intrată în vigoare la sfârșitul anului trecut a stabilit niște praguri de impozit pentru câștigurile din jocuri de noroc la distanță, categorie în care intră și pariurile online. Iată cu ce sume trebuie să contribuim la bugetul Statului:

- 1%  din câștig pentru fiecare retragere până la 66.750 de lei;

- 667.5 de lei plus 16% din câștig pentru ce depăşeşte suma de 66.750 de lei
pentru fiecare retragere între 66.751 de lei şi 445.000 de lei;

- 61.187.5 de lei plus 25% din câștig pentru ce depăşeşte suma de 445.000 de lei pentru fiecare retragere de peste 445.000 RON de lei.

Repet: este vorba despre fiecare retragere în parte, nu despre suma totală pe care ai retras-o de la o casă de pariuri online într-un an calendaristic. Mi-e foarte greu să cred că sunt mulți pariori care plătesc mai mult de 1%. Nu m-ar deranja deloc să câștig 60.000 de lei și să plătesc 600 de lei impozit. Pe cuvânt!

Te poți trezi cu oprire pe cont
55Aceste venituri sunt trecute în declarația nr. 200. Trebuie să completezi câte o rubrică pentru fiecare retragere, chiar dacă ai scos bani de mai multe ori de la aceeași agenție de pariuri online.
Eu am avut o retragere de 70 de lei în anul 2015, iar 1% înseamnă 70 de bani. Ideea este că nu contează dacă ai de plătit 10 bani sau 10.000 de lei. Procedurile sunt aceleași. Fiscul oricum primește listele cu retrageri de la toate casele de pariuri. Indiferent de sumă, vei primi o decizie de impunere. Dacă te ambiționezi și nu plătești, te vei trezi cu contul blocat.

De ce să plătești amendă?
Câțiva bani se pot transforma în 500 de lei și câțiva bani dacă nu declari, la rândul tău, venitul. Cei 500 de lei sunt amenda. Mai bine joci la banii ăștia la pariuri și îi înmulțești, urmărind cele mai jucate ponturi de către membrii comunității pariorilor din România aici: https://pariurix.com/bilete/biletul-zilei. Până la urmă, trebuie să respectăm legea, indiferent că ne place sau nu.
Într-adevăr, e o stupizenie să pierzi atâta timp pe la administrația financiară ca să ai de plătit apoi un impozit de până la un leu. Mai mult costă formularele pe care le depui și plicul prin care îți vine, prin poștă, decizia de impunere. Poate că ar fi fost mai potrivit ca retragerile de sub 500 de lei să nu fie impozitate.

Din 2017 se poate intra în normalitate
Situația s-ar putea schimba de la 1 ianuarie 2017. Reprezentanții operatorilor de jocuri de noroc, ai ONJN-ului și ai Ministerului Finanțelor s-au întâlnit și au vorbit despre posibilitatea ca veniturile să fie impozitate de la sursă. Dacă proiectul devine lege în timp util, casele de pariuri îți vor reține impozitul atunci când vei face o retragere și îl vor vira ele către stat.
Deocamdată, legea în vigoare referitoare la impozit pariuri sportive online spune că, până la data de 25 mai 2017, trebuie să mergi la ANAF și să depui declarația 200, cu veniturile din 2016.

(Postat octombrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top