06Situația conflictuală iscată la Școala “IL Caragiale” din Pitești, acolo unde elevii clasei a VII-a B au renunțat să mai intre la ore în semn de protest față de violențele la care sunt expuși din partea unui coleg cu grave deficiențe de comportament, a fost detensionată, cel puțin pe moment. Inspectoratul Școlar Județean Argeș a transmis printr-un comunicat că respectivul elev este scutit medical la domiciliu până la o nouă reevaluare medical. Între timp, reprezentanţii şcolii admit că soluţia este o mutare, însoţită de măsuri complementare, pentru că, la stadiul la care a ajuns conflictul dintre băiat şi colegii săi, o reconciliere este, din punctul lor de vedere, imposibilă.

 

“Le-a spus că-i spintecă“
Simona Mosoia, psihologul Școlii: „Copilul are probleme de natură neuropsihiatrică, cel puţin aşa suspicionez eu, pentru că are un comportament deosebit de violent, pe care nu-l poate controla prin propria lui voinţă. Agresiunea lui este extremă. Nu mai vorbim despre nişte gesturi de şicană, cum fac copiii la şcoală, vorbim despre lovituri exacerbate, despre ameninţarea că înfige compasul în ceilalţi şi în el. Le-a spus că-i spintecă şi că apoi se sinucide. Este o situaţie care-i traumatizează emoţional şi pe ceilalţi 29. I-am recomandat mamei, în mod oficial, din partea Protecţiei Copilului, să meargă cu băiatul la un medic neuropsihiatru, situaţie pe care mama a înţeles să o amâne. Noi n-o putem obliga. Nu ştim dacă îl tratează sau nu. Dacă un copil prezintă probleme de natură neuropsihiatrică, fără intervenţie medicamentoasă, intervenţia comportamental educaţională este zero. Recomandarea mea ca specialist este următoarea: să se mute din colectiv. S-au fixat nişte relaţii conflictuale extrem de puternice între el şi ceilalţi, care nu mai pot fi sub nicio formă atenuate. Şi ceilalţi copii au început să manifeste comportamente de respingere, chiar şi în situaţia în care eu îl însoţesc pe acest elev la clasă, şi poate că el, atunci, cu mine lângă el, nu are nişte comportamente violente… Cu toate acestea, colegii îl resping. Mă uit la el: copilul e chinuit. Suferă. Pentru el, continuarea unui program lung de şcoală devine un chin nervos, îl văd agitat, ca un leu în cuşcă, îşi freacă mâinile, picioarele, iar intervenţia mea îl oboseşte, îl agasează. Ce pot face părinţii după mutarea în noul colectiv? În primul rând să-l însoţească la şcoală, cel puţin o perioadă, până când va stabili nişte relaţii normale cu elevii din colectiv.“

“Au fost fete care au fost agresate, strânse de gât, lovite cu piciorul, jignite”
Alin Vlad, directorul Școlii “IL Caragiale”: „Au fost fete care au fost agresate, strânse de gât, lovite cu piciorul şi jignite. Au fost nenumărate sesizări cu privire la violenţe şi ameninţări. De fiecare dată, am încercat să le rezolvăm pe cale amiabilă, ca să nu-l mai trecem prin comisia de disciplină, ca să demonstrăm că venim noi în întâmpinarea lui, ca să demonstrăm că nu suntem aici ca să-i facem rău. Un an de zile, cât părinţii au fost aici la şcoală cu el şi l-au supravegheat, nu au fost niciun fel de probleme. Imediat cum au dispărut părinţii, au reînceput să apară problemele.“

“Pur și simplu nu se mai poate!”
Iuliana Pârvu, președinta Comitetului de Părinți: “Mai întâi să clarificam un lucru: niciodată părinții elevului nu au prezentat la școală vreun document medical cu diagnosticul ADHD. Are un singur document, cel de la CJRAE Argeș, pentru deficiențe somatice. Elevul a fost mutat, la noi în clasă, ca alternativă de integrare, în semestrul II, din anul trecut școlar. A fost primit cu brațele deschise. Atât el, cât și părinții lui și-au exprimat public, în nenumărate rânduri, bucuria și recunoștința pentru modul în care au fost acceptați, fără nici o rezervă.
Am făcut o ședință cu părinții, ca toata lumea să-i cunoască. Le-am explicat că suntem dispuși să-i ajutam cu orice au nevoie, chiar să stăm cu băiatul la ore când dânșii nu pot. Aveau declarație semnată că îl însoțesc la ore. Am cerut un singur lucru: să îl trateze așa cum le cer specialiștii, ca să nu apară probleme.
Le-am cerut copiilor noștri să îl ajute și să îl înțeleagă, așa cum o făceau de ani de zile cu altă colegă care are probleme (ADHD diagnosticat și absolut toate documentele medicale și de terapie la dosarul școlii).
Au început să apară problemele. Am încercat să rezolvăm la nivelul clasei. Ședințe cu părinții aproape în fiecare săptămână. I-am rugat să-l ajute, cu ce consideră dânșii necesar, fiindcă noi îi sprijinim. Am fi vrut să fiți la ședința cu părinții în care mama fetiței cu ADHD, care este cu noi din clasa I, i-a rugat plângând să facă tot ce este nevoie pentru el, fiindcă au o șansă uriașă să reușească.
A început să lovească. Am stat de vorbă cu el și cu părinții, tot la nivelul clasei. Au refuzat consilierea psihologului școlii, pe motiv că merg la psiholog particular.
Lucrurile au început să degenereze mai tare. Am cerut sprijinul conducerii școlii. Alte întâlniri, ședințe la care promiteau cu toți din nou și din nou că nu se mai repetă.
Au început să fie deranjate orele din ce în ce mai rău. Nu mai era vorba doar de agitație, de ridicat din bancă și de vorbit peste profesor. A început să-și amenințe colegii cu bătaia, în timpul orelor, cu voce tare.
Părinții nu au mai venit la ședințe decât atunci când au fost invitați prin curier (și avem dovada ca i-am înștiințat!).
Nu au mai venit nici să stea cu el la școală, motivând că nu mai au timp, fiindcă lucrează.
Acum ceilalți au început deja să întrebe cu ce au greșit ei: de ce le vorbește urât, de ce îi lovește, de ce îi amenință. Le-am cerut copiilor să nu reacționeze, dar să încerce să-l oprească dacă lovește pe cineva și să cheme cel mai apropiat cadru didactic.
Părinții elevului au fost chemați la conducerea școlii, s-a discutat cu domniile lor, li s-au solicitat acte medicale ca eventual să se poată stabili un alt mod de interacțiune cu copilul. Au refuzat, motivând că sunt confidențiale.
S-a îndeplinit procedura legală și, cu toate actele necesare, i s-a scăzut nota la purtare la 6, pe primul semestru, după nenumărate abateri, culminând cu: mâna învinețită unei fetițe, înfigerea compasului în propria mână.
Ne-am adresat ISJ Argeș și Protecției Copilului Argeș, în scris. S-a făcut o ședință comună, în urma căreia cei de la Protecția Copilului ne-au răspuns c lă-au inclus într-un program de consiliere de 3 luni, iar pe părinți i-au trimis la training.
După consiliere, la începutul acestui an școlar, a început să amenințe
cu moartea: “te tai”, “te spintec” “te ucid” “vreau să văd sânge”. Asta aud copii noștri în fiecare zi, în ore și în pauze, asta primesc scris pe bilețele, iar unii dintre ei și pe SMS. În ore vorbește tare, spune aceleași lucruri și de față cu cadrele didactice, fără nicio problemă. Iarăși comisii, iarăși ședințe… Copiii au ajuns la capătul puterilor, diriginta la fel, părinții la fel.
Ne-am adresat și IPJ Argeș și Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Dânșii ne-au spus că nu pot face mare lucru pentru că este minor.
Părinții băiatului au făcut reclamație la Comisia Europeană pentru protecția Copiilor cu Dizabilități, considerând că scăderea notei la purtare are legătura dizabilitatea lui.
S-a făcut Comisie de Integrare a minorului de către ISJ Argeș. Potrivit hotărârii acestei comisii, copilul urma să stea la ore 3 ore pe zi, deoarece psihologul școlii a arătat că după această perioadă maximă nu mai poate fi stăpânit și devine extrem de violent. Toți cei din comisie, inclusiv părinții, urmând să stea cu el, pe rând câte o zi în clasă. Părinții nu au venit niciodată și i-au cerut minorului să stea până la încheierea programului.
Evident că nici după această comisie nu s-a găsit nici o soluție și atunci am declanșat protestul, fiindcă pur și simplu nu se mai poate.
Sunt copii care au coșmaruri, copii care tresar la cel mai mic zgomot, copii cărora le este teamă doar când îi aud vocea. Orele deja sunt o glumă, dar una teribil de amară!”

Comunicatul ISJ Argeș
”Având în vedere situaţia creată la Şcoala Gimnazială ,,I.L. Caragiale” din Piteşti, judeţul Argeş, din ultimele două zile, vă comunicăm următoarele:
Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, prin Inspectorul Şcolar General şi inspectorul teritorial (cel însărcinat cu responsabilităţi de monitorizare a unităţii şcolare), împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş (DGASPC), cu directorul şi colectivul cadrelor didactice de la această şcoală, am organizat pe întreaga durată a anului şcolar trecut, 2015-2016, dar şi în debutul prezentului an şcolar o serie de întâlniri cu părinţii elevilor din clasa a VII-a B, cu părinţii elevului R.G.I, cu psihologul şcolar şi cu psihologul desemnat de DGASPC Argeş. În cadrul acestor întâlniri i-am invitat pe părinţii şi profesorii care predau la acea clasă să asigure un climat propice derulării activităţii instructiv-educative, să-şi manifeste disponibilitatea şi deschiderea spre promovarea interesului superior al minorului dar şi al celorlalţi minori participanţi la actul educaţional.
În acest sens, am recomandat părinţilor şi psihologului să însoţească minorul în timpul programului şcolar, am discutat şi am obţinut acordul părinţilor celorlalţi elevi de a accepta prezenţa minorului însoţit la orele de curs, am invitat părinţii celorlalţi elevi din clasă la toleranţă, considerând că s-au făcut eforturi din partea tuturor celor implicaţi pentru integrarea elevului R.G.I.
De asemenea, recomandarea noastră către familia minorului a fost pentru o nouă reevaluare medicală iar din discuţiile purtate recent am aflat că, deşi familia şi-a luat această obligaţie, respectivul lucru nu s-a petrecut până în acest moment, urmând a se face în cursul săptămânii viitoare. Până la această evaluare, elevul este scutit medical la domiciliu.
În continuare, încercăm şi ne dorim să detensionăm acest conflict apărut în cadrul Şcolii Gimnaziale ,,I.L. Caragiale”, pentru ca elevii clasei a VII-a B să nu aibă de suferit nici în plan psihologic, nici din punctul de vedere al dobândirii competenţelor educaţionale.
Opinăm că elevul este beneficiarul direct al actului educaţional şi nu vom precupeţi nici un efort în a asigura condiţii egale tuturor participanţilor la actul educaţional.”

(Postat octombrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top