floare de colt poveste 1Aparent, lectura pare a fi o activitate destinată vârstei școlare, după ce copilul învață să citească și chiar este nevoit să ducă la îndeplinire teme pentru acasă ce presupun cititul individual. În realitate, cărțile, care reprezintă poate cel mai la îndemână instrument pentru a modela intelectual un copil, pot face parte din viața micuților de la vârsta preșcolară. Chiar dacă nu știu să citească, micuților le poate fi insuflat gustul pentru cărți încă de la vârste fragede.
Plecând de la aceasta premisă, am inițiat la grupa mijlocie „E”- Florile  proiectul „Și tatăl meu știe o poveste”. Am decis ca tatăl să fie părintele prezent la aceasta activitate, deoarece de obicei mămicile sunt cele care participă în mod frecvent și se implică în desfășurarea activităților în grădiniță. Am plecat de la una din direcțiile de bază ale alternativei Step-by-step, în care familia este partenerul grădiniței în educația copilului. Mai mult, în această alternativă părinții participă direct la activitățile desfășurate la grupă, având astfel posibilitatea să observe comportamentul copilului în cadrul grupului, cum este el integrat, cum răspunde sarcinilor, ce relații are cu ceilalți copii și cu adulții. Astfel au o imagine mai clară asupra programului de lucru din grădiniță și sunt acceptați de copii ca parteneri de joc.
Succesul la școală și, mai târziu, în viață, începe acasă cu cele 15- 20 de minute de lectură zilnică a părinților împreună cu copilul. Copiii cărora li se citește începând de la vârste mici vor învăța să citească mai ușor și mai repede decât cei cărora nu li s-a citit. Să le citim copiilor este cea mai ușoară și mai puțin costisitoare metodă prin care îi putem ajuta să aibă succes la școală. Este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face ca părinți.
Urmărind beneficiile pe care cititul le aduce copilului preșcolar, am propus părinților să ne sprijine în acest proiect prin prezența săptămânală în mijlocul copiilor, pentru a le citi o poveste. Părinții au răspuns cu entuziasm propunerii noastre și au expus în fața copiilor diverse povești cu personaje reale sau imaginare. Atunci când un tătic vine la grădiniță să citească pentru copii, toți sunt mai nerăbdători să afle noile informații, încearcă să participe activ la activitate, își mențin atenția și interesul la nivel ridicat pentru mai mult timp. Ca o continuare, ei merg acasă și povestesc ce lucruri interesante le-a spus tatăl colegului de grupă și sunt foarte încântați la ideea că și tatăl lor va veni să citească o poveste în zilele următoare.
Noi, cadrele didactice, suntem încântate de impactul acestui proiect în rândul copiilor, dar și al părinților. Ne-au mărturisit mulți dintre ei că una din activitățile preferate din zi este povestea citită de tată împreună cu copilul.
Am încercat să îi susținem pe părinți în acest demers, oferindu-le sugestii și strategii pe care să le adopte:
Cărțile cu povești ilustrate - sunt de obicei primele care intră în viața copiilor. Urmărind succesiuni de imagini care construiesc firul narativ, copilul va fi capabil, prin exercițiu și cu ajutorul unui adult, să înțeleagă povești și să facă cunoștință cu eroi pe care îi va îndrăgi.
E bine să alegem cărți cât mai viu colorate și frumos ilustrate, pentru a le  atrage atenția și să petrecem timp explicându-i poveștile.
O variantă plăcută pentru cei mici o reprezintă și cărțile cu modele 3D sau cu efecte muzicale, atunci când sunt deschise, cărțile ce imită sunete diverse din lumea animală. În acest mod, cărțile pot fi percepute și ca o modalitate de joc, de destindere.
Atlasele cu animale și plante, cu ajutorul cărora copiii pot învăța speciile și totodată, pot învăța să pronunțe corect anumite cuvinte și să-și antreneze memoria, spiritul de observație și capacitatea de a face diferența între două sau mai multe obiecte sau ființe.
Este incredibil cât de mult le place copiilor să le citim cărți! Cititul nu e doar un mod în care să petrecem timp calitativ cu copiii noștri sau o metodă prin care cei mici își petrec timpul și se distrează.
De fapt, cititul are un rol fundamental în dezvoltarea emoțională și intelectuală și în deprinderea abilităților de comunicare și interacțiune ale copilului, îmbogățind cunoștințele acestuia despre lumea care îl înconjoară și cu expresii/cuvinte care nu sunt folosite în limbajul de zi cu zi. Pe lângă faptul că îi dezvăluie copilului lumea în care trăim și îl familiarizează cu noile cuvinte, cititul încurajează creativitatea, imaginația și descoperirea unor soluții pentru rezolvarea diferitelor situații.

Prof. Adriana  Oprea
Prof. Aurelia  Iancu
Prof. Teodor  Minciună
Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Colț” Pitești
(Postat noiembrie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top