Școala este locul în care elevii se regăsesc și se bucură unii de alții. Această școală reprezintă pentru noi un cuib al înțelepciunii, fiind privită ca o răscruce în viața oricărui elev care își permite să se îndrepte în funcție de interesele și de aptitudinile sale pe una din cărările care i se deschid în viață.
Această școală are rolul important de a pregăti elevii să devină adolescenți desăvârșiți, educați, ca mai apoi să devină adulți capabili să descopere tainele lumii.
Elevii clasei mele sunt ca și copiii mei, o a doua familie, deoarece majoritatea timpului ni-l petrecem împreună. Aceștia mă fac fericită și împlinită prin rezultatele și eforturile lor deosebite dobândite la diferite concursuri și discipline școlare.
Mă mândresc că pot fi de folos acestei școli minunate, atât în calitate de profesor și coleg, cât și în calitate de părinte.
Școala Gimnazială de Excelență Sfânta Muceniță Filoteea este un izvor nesecat de informație și prețuire, din care izvorăsc știința și cultura.
Prof. Aura Burnei
(Postat ianuarie 2019)