71An de an, de 1 Martie ne recăpătăm speranţa, optimismul, credinţa în mai bine şi sporul în toate. Martie este momentul în care oamenii încep să caute primul ghiocel, ca semn al venirii primăverii cu adevărat. Acum frigul începe să se împletească cu razele soarelui, întunericul cu lumina şi, după o iarnă grea cu omăt mare, învinge viaţa, primăvara, soarele.

Acest triumf al reînvierii şi regenerării este invocat prin Mărţişorul pe care-l dăruim celor dragi, ca mic semn ce ne dorim să le aducă fericire şi noroc.
În perioada 23 februarie -2 martie 2015 s-a desfășurat un proiect în parteneriat între Școala  Primară „Alexandru Moldoveanu” -Sboghițești  și Școala Gimnazială ”Toma Arnăuțoiu” Nucșoara, cu titlul „Un mărțișor pentru fiecare”.
Elevii și preșcolarii celor două unităţi de învăţământ, coordonați de doamnele educatoare Tican Ionela, Șerban Mirela și înv. Popescu Ana și Stoica Daniela au desfășurat în această perioadă o serie de activităţi  în cadrul orelor de abilități practice cât și de educaţie plastică, îmbinând cât mai armonios utilul cu plăcutul.
Scopul acestui proiect în parteneriat este educarea relațiilor umane în cadrul comunității. Acest proiect valorifică  potențialul de creativitate al copiilor și al dascălilor care doresc să transmită copiilor valorile prieteniei, omeniei și să le dezvolte capacitățile de comunicare cu cei din jurul lor.
Prin natura sa, fiinţa umană are capacitatea de a se dezvolta, de a-şi valida calităţile şi caracteristicile pozitive, în măsura în care grădiniţa, şcoala, familia şi mediul ambiant îi creează condiţii în acest sens. Păstrarea tradiţiei populare specific românească de a întâmpina anotimpul primăvara oferind celor dragi şi nu numai, un simbol de suflet - mărţişorul,  favorizează dezvoltarea personală a copilului, atitudini de altruism, înţelegere, gândire pozitivă nediscriminatorie. Viaţa copiilor, educaţia şi existenţa lor depind de noi, de adulţi.   Desigur, lăsăm loc spontaneităţii şi actului liber,  valorificăm fiecare moment, ţinem  cont de faptul că „fiecare învaţă de la fiecare” şi că schimbul de idei sau sentimente antrenează întreaga personalitate a protagoniştilor.
Numai acţionând unitar vom asigura caracterul de continuitate al conţinutului formelor şi mijloacelor de instruire şi educare a copiilor, facilitând în mod evident condiţiile de adaptare şi integrare a lor la noile cerinţe impuse de programa şcolară.
Parteneriatul s-a încheiat cu un program artistic dedicat zilei de 1 Martie „Un mărțișor pentru fiecare”. Copiii  au cântat, au recitat poezii și au dansat, iar la sfârșit au împărțit mărțișoare mămicilor și tuturor doamnelor prezente. Mărțișorul oferit reprezintă inima copilului  împodobită cu cele trei virtuți: ascultarea, bunătatea și iubirea.

Înv. Popescu  Ana
Școala Primară ”Alexandru Moldoveanu” Sboghiţești, Nucşoara
(Postat martie 2015)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top