25Ca în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, elevii si preșcolarii din școlile comunei Nucșoara au participat la comemorarea Eroilor Neamului. Manifestările au început în fiecare școală prin adunarea în careu și intonarea Imnului național. Domnul director Berevoianu Constantin, profesor de istorie, a evocat  jertfele aduse de nucșoreni  pentru apărarea  și eliberarea Patriei precum și evenimentele desfășurate pe aceste meleaguri. La orele 11.30 elevii și cadrele didactice au mers la  Bisericile din Nucșoara, Slatina și Sboghițești, unde au participat la slujbele  de comemorare a eroilor si martirilor. La final au desfășurat un program  de cântece  și poezii dedicate memoriei eroilor,după care au depus coroane si jerbe de flori la monumente. Activitatea elevilor a fost apreciata de preotul paroh Oprescu Ion, de enoriașii prezenți și de autoritățile locale  reprezentate  de primarul comunei Cojocaru Ion, in discursurile rostite. A fost evocată și jertfa eroilor anticomuniști din organizația „Haiducii Muscelului”, ce și-au desfășurat acțiunile în zona Nucșoara  intre anii 1949-1958.  În cinstea lor, lângă orașul Câmpulung  a fost ridicat, în ziua de 16 aprilie, un Monument și o  Cruce comemorativă, pe care se regăsesc numele tuturor participanților la această grupare a mișcării de rezistentă armată anticomunistă. La dezvelirea monumentului au participat și doi dintre ultimii luptători participanți la evenimentele tragice din acei ani, venerabilii Eugen Chirca şi vărul său, Gel Chirca, însoțiți de nepoți și de directorul Școlii Gimnaziale „Toma Arnăuțoiu” Nucșoara, profesorul Berevoianu Constantin, cel care, în discursul său, a adus salutul nucșorenilor  pentru reușita ridicării acestui monument.
Fie-le țărâna ușoară și gloria nepieritoare!

(Postat iunie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top