odobescu balul bobocilorPe data de 14 noiembrie, a avut loc un eveniment unic și spectaculos pentru boboci, dar și pentru  restul elevilor Colegiului  Național ”Alexandru Odobescu”, din Pitești. Cu multe emoții , dar dornici de distracție și clipe frumoase petrecute cu prietenii, toți elevii colegiului s-au îndreptat către Cornul Vânătorului, locația care a găzduit până la miezul nopții petrecerea.
Seara a fost deschisă de către prezentatorul Tudor Sabin, care a întreținut continuu atmosfera, făcând-o cât mai relaxantă si degajată. Ca prim moment, elevul Tudor Stoica și amicul său Vlad au interpretat imnul colegiului. Momentul organizatorilor a fost memorabil, fiind susținut de  Saru Coralia, Lipa Andrada și cele două minunate dansatoare. Cum era și normal, bobocii ”centenari” au avut un moment extrem de bine pus la punct, în care au emoționat juriul și i-au făcut pe ceilalți mândri că fac parte din acest inegalabil și prestigios colegiu.
 La proba de seară, au strălucit mai mult ca oricând bobocii împreună cu Cîțulete Radu, Joița Andrei, Lipa Andrada, Saru Coralia, care au fost acompaniați de frumoasa cântăreață Alexandra Duță și de Andrei Joița. Atmosfera de vis nu putea să fie completă  fără artiștii: Irina Rimes, Mira și Florian Rus, Maxim, Dragonul AKA 47 și Macanache, care au făcut senzație pe scenă, transformând atmosfera într-una de festival.
Dar  să aducem în prim-plan cele mai importante persoane ale serii, Dumitrescu Theodor și Voicu Diana, fericiții câștigători ai titlului de Miss și Mister Boboc - 2019.
Pentru a vă convinge că acest bal a fost unul dintre cele mai frumoase baluri de anul acesta, am întrebat mai mulți elevi, care au participat la bal, de părerea lor în legătură cu atmosfera și organizarea, iar răspunsurile lor au fost pe măsură: ”Mi-a plăcut super mult balul. M-am distrat de minune alături de prietenii mei. Artiștii aleși au fost minunați, la fel și momentele bobocilor. Toți organizatorii au fost drăguți cu noi și toata atmosfera a compensat vremea  ploioasă de afară. M-am distrat neavând semnal la telefon”;  ”Având în vedere faptul că am participat la concursul de Miss, totul a fost frumos, bine organizat și mi-a lăsat amintiri frumoase. Părțile preferate au fost momentele petrecute alături de elevii organizatori și boboci în backstage”.
Încă un bal reușit, marca “Odobescu”, realizat cu dăruire și implicare și sprijinit de către Asociația de părinți a colegiului nostru.

Pruiu Daria Nicoleta, clasa a IX- a
Prof. îndrumători: Ilie Monica
Consilier educativ prof. Manolescu Daniela Alice
(Postat noiembrie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top