43Colegiul Național „Alexandru Odobescu” și Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) București au semnat un acord de parteneriat în vederea derulării programului „Să vorbim despre piața financiară ne-bancară”, program suportat financiar integral de către A.S.F.

Obiectivele acestui parteneriat sunt: creșterea nivelului de informare al elevilor din învățământul preuniversitar; dezvoltarea abilităților și conștientizarea asupra oportunităților și riscurilor financiare; asigurarea unei mai bune înțelegeri a caracteristicilor principale ale produselor și serviciilor financiare reglementate de A.S.F.; crearea unui punct de start în stabilirea unei culturi financiare generale; participarea la îmbunătățirea calității generale a învățământului preuniversitar; îmbunătățirea suportului educației (manual, suport curs ș.a.).
Urmare a acestui demers, pe perioada anului școlar 2017-2018 la Colegiul “Odobescu” vor avea loc prezentări în cadrul orelor de curs a noțiunilor de piață financiară (piața asigurărilor, pensiile private, piața de capital, recapitulare) – 2 ore/semestru, însoțite de acordarea de materiale educative (oferite în mod gratuit de către A.S.F.) sau în cadrul săptămânii Școala Altfel. În plus, se va organiza un concurs școlar pe teme de educație financiară nebancară. Nu în ultimul rând, în cadrul acordului, există posibilitatea organizării de prezentări și acțiuni interactive în cadrul săptămânii “Școala Altfel” (vizite, concursuri, joc, prezentări); de exemplu, participarea, atât a elevilor cât și a profesorilor, la educare prin organizarea de vizite la sediul unor companii pentru a putea vedea aplicarea în mod curent a celor explicitate în cadrul programului.

(Postat octombrie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top