24În fiecare an, de Ziua Europei (9 Mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Mii de oameni participă la vizite, dezbateri, concerte și alte evenimente, pentru a sărbători Ziua Europei și pentru a face cunoscute mesajele transmise de țările membre UE. Cu această ocazie, elevii Colegiului Național “Alexandru Odobescu” din Pitești au desfășurat activitatea intitulată: „Uniunea Europeană - trecut, prezent și viitor”, dorind să celebreze acest eveniment major într-o manieră originală, specifică vârstei lor.
Activitatea s-a desfășurat sub îndrumarea doamnelor profesoare de limba engleză-prof. Cîrstescu Alina și prof. Vâlcea Melania, la aceasta participând elevii din clasele: a IX-a G, a X-a B, a XI-a D și a XI-a H și a fost alcătuită din două părți. În prima parte, elevii, organizați în grupuri, au realizat standuri de prezentare specifice țărilor membre UE, aducând în prim plan cele mai reprezentative elemente ale țărilor respective. Au fost realizate panouri de prezentare și machete, s-au expus costume naționale, au fost pregătite feluri de mâncare tradiționale, fiecare grup încercând să impresioneze prin originalitatea si autenticitatea exponatelor. Unii elevi au ales chiar să însoțească materiale expuse de cântece specifice folclorului statului respectiv, dar și să expună în format audio-video materiale de prezentare.
Cea de a doua parte a activității a constat în prezentarea unui material Power Point care a avut drept scop principal informarea elevilor dar și a cadrelor didactice participante cu privire la apariția acestei forme de organizare, la modul acestei de funcționare și nu în ultimul rând conștientizarea noastră, a tuturor,  în legătură cu implicațiile si obligațiile pe care o țară membră a Uniunii Europene le are.
La manifestare au participat doamnele profesoare de limba engleză din cadrul Colegiului - prof. Avram Ionela, prof. Cioacă Camelia, prof. Dumitrașcu Roxana. Prof. Negescu Carmen și prof. Popa Maria, alături de elevii care au dorit să afle mai multe despre semnificația zilei de 9 Mai, unanim aducând aprecieri cu privire la efortul și munca participanților.
Elevii Colegiului Național „Alexandru Odobescu” nu se află la prima manifestare de acest gen și își doresc să nu fie nici ultima. Ei au propus ca, în data de 9 Mai 2017, să dedice o parte din timpul lor sărbătorii acestei zile. Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naștere a unui mare proiect european, ci și o zi a bucuriei de a fi împreună și de a realiza în cooperare ceea ce singuri nu am putea. Elevii au înțeles că munca în echipă și ajutorul reciproc reprezintă fundamentele care stau la baza oricărui parteneriat, indiferent de nivelul sau importanța acestuia.

Prof. Melania Vâlcea
Prof. Alina Cîrstescu
Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu” Piteşti
Postat mai 2016

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top