33După cum bine ştim, ziua de 24 septembrie, "Let's Do It, Romania!", reprezintă de aproape 7 ani cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Inițiativa este parte din comunitatea internațională "Let's Do It, World!".
Ca aproape în fiecare an, Liceul Teoretic “Ion Cantacuzino” a avut o participare impresionantă la acest eveniment. Chiar dacă a fost zi liberă, elevii noștri s-au adunat în faţa liceului încă dinainte de ora 9.00 dimineaţa.
Zona de ecologizat a fost cea aflată între satele Baloteşti şi Zamfireşti. Cei peste 30 de elevi au fost însoţiţi de următoarele cadre didactice: prof. coordonator grup Laura Militaru, prof. Dorina Damaschin, prof. Eleonora Zamfir, prof. Amalia Topliceanu, prof. Magdalena Mincă, prof. Elena Tănasie, prof. Alina Filip, prof. Roxana Ticuţă, prof. Miralia Angelescu şi prof. Adrian Iordache. Atât elevii, cât şi cadrele didactice au primit de la organizatori saci de unică folosinţă şi mănuşi iar apoi s-au apucat împreună de treabă. Ce au găsit voluntarii la faţa locului? Nu este greu de ghicit, întrucât astfel de gunoaie se găsesc peste tot pe unde trec oameni inconştienţi şi nepăsători: de la sticle şi pet-uri, până la textile şi resturi menajere, aruncate parcă în dispreţ peste tot. Prin urmare, s-au strâns mai bine de 30 de saci de gunoaie în urma acestei activităţi.
Această acţiune a fost o foarte bună ocazie de a conştientiza impactul major pe care îl avem cu toţii asupra mediului în care trăim, asupra naturii pe care ar trebui să o protejăm. Elevii şi-au dat seama ce înseamnă să nu ai un mediu curat şi au înţeles că prevenţia şi luarea unei atitudini ferme atunci când observă o lipsă de respect faţă de natură sunt esenţiale. De asemenea, cele câteva ore de educaţie pentru mediu petrecute în cadrul acţiunii propriu-zise de ecologizare au avut scopul de a-i ajuta pe elevi să dobândească deprinderi, cunoştinţe, motivaţii şi valori de care au nevoie în viaţă pentru a-şi asuma răspunderea în menţinerea calităţii mediului înconjurător.
Cu toţii trebuie să înţelegem şi să acceptăm că oricâte cunoştinţe teoretice ar avea un absolvent, orice talent economic şi spirit de iniţiativă ar avea, toate acestea devin inutile şi inoperabile dacă trăim o viaţă precară, sufocaţi într-un mediu poluat.

Prof. Miralia Angelescu
Liceul “Ion Cantacuzino” Pitești
(Postat septembrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top