03INVITAŢIE LA RESPONSABILITATE - eveniment public de lansare a Proiectului „Mănâncă responsabil!” la Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” – structură Şcoala Gimnazială Nr. 2 Piteşti.
Proiectul European „EAT RESPONSIBLY!”  DCI – NSAED/ 2014/ 339 – 207, iniţiat de GLOPOLIS, Polonia, finanţat de UE , implementat în România de Centrul Carpato Danubian de Geoecologie (CCDG), este un proiect de responsabilitate socială, prin care participanţii vor înţelege de ce luarea oricărei decizii cu privire la hrana personală poate avea urmări negative, ireversibile asupra unei importante părţi a planetei noastre. Proiectul se derulează în 9 state europene: Bulgaria, Republica Cehia, Croaţia, Letonia, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia.
Şcoala noastră participă pentru al doilea an la proiect, alături de 50 de unităţi şcolare din România, alegând ca domeniu de acţiune „Produse alimentare locale şi de sezon”, sub Eco codul „Gândim global, mâncăm local!”
Pe 15 decembrie 2016 a avut loc lansarea proiectului, concretizată într-o activitate în sala multimedia a şcolii urmată de o campanie stradală prin centrul oraşului.
În prima parte a acţiunii s-au prezentat în PPT descrierea proiectului şi rezultatele obţinute în primul an de proiect. După câteva discuţii pe marginea prezentării, s-au propus câteva jocuri pentru a se înţelege mai bine conceptul de „a mânca responsabil.” Împărţiţi în echipe formate din 2 eco şefi, 2 copii invitaţi, un cadru didactic sau un părinte au analizat câte 2 produse alimentare, au notat observaţiile, apoi liderul fiecărei echipe, a aşezat aceste produse pe o axă faţă veselă – faţă tristă, aducând argumente convingătoare despre produsul analizat. Al doilea joc a constat în intuirea de către liderul grupei a unor produse alimentare(legume / fructe) folosind simţul tactil şi alcătuirea în echipă a unei reţete având ca ingrediente produsele descoperite. Eco şefii au preluat jocurile şi, împreună cu învăţătorii şi diriginţii, au discutat la fiecare clasă despre proiect şi i-au învăţat pe colegii lor cum să mănânce responsabil.
A doua parte a acţiunii de diseminare s-a desfăşurat sub forma unei campanii stradale prin centrul oraşului, de la Prefectura oraşului şi Consiliul Judeţean, până în Piaţa Primăriei, unde au stat de vorbă cu producătorii locali. În timpul marşului s-au distribuit flayere, pliante, revista proiectului, membrilor comunităţii locale. Ne-au fost alături părinţi, cadre didactice, invitaţi de la APM, Asociaţia de Părinţi a şcolii, presa locală.

Coordonator proiect,
Prof. Minulescu Carmen Gabriela
Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Piteşti
(Postat decembrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top