Finalul anului 2014 a însemnat pentru Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”din Pitești motiv de bucurie, fiind sărbătorită ”Ziua liceului”, eveniment inițiat în anul 2007 în cadrul Proiectului de Granturi de Dezvoltare Școlară - ”Comunic, deci exist” și organizat an de an.
Ziua Liceului, aflată la a VIII- a ediție, a debutat cu activități creative întreprinse de către elevi sub îndrumarea cadrelor didactice. Activitățile desfășurate au devenit astfel “o aventură a cunoaşterii”, în care elevul a participat activ, după puterile proprii, întâlnind probleme şi situaţii dificile, examinându-le şi descoperind soluţii plauzibile. Elevii au avut posibilitatea de a-şi spune părerea într-o atmosferă neautoritară, promovând o atitudine deschisă, prietenoasă, elastică, pozitivă şi receptivă, fiindu-le apreciate ideile.
Evenimentul a fost marcat în cadrul catedrei de Prelucrarea lemnului cu organizarea în data de 16 decembrie a ”Târgului de Crăciun”, activitate ce a vizat:
# Sensibilizarea elevilor faţă de evenimente de interes general;
# Reorientarea elevilor către activităţi practice prin stimularea curiozităţii şi dezvoltarea interesului;
# Motivarea interesului elevilor pentru arta frumosului;
# Dezvoltarea capacităţii de mobilizare şi eficientizare a lucrului în echipă;
# Formarea de abilităţi tehnice și de comunicare;
# Formarea de deprinderi practice pentru decorare.
Elevii au realizat obiecte și aranjamente decorative urmărind valorificarea diverselor materiale, în scopul dezvoltării interesului pentru arte și tehnologie. Aceștia s-au documentat în prealabil, au procurat materialele necesare și au creat obiecte și aranjamente decorative specifice sărbătoririi Crăciunului. Obiectele realizate au fost selectate și expuse în cadru organizat în sala de clasă.
De asemenea, elevii au vizualizat imagini înregistrate în diverse localități din țară și din lume, surprinse cu ocazia organizării Târgului de Crăciun, comparând obiectele expuse. Elevii au apreciat tehnicile folosite, modul de expunere, precum și creativitatea meșteșugarilor, comparându-le cu obiectele create, manifestându-și totodată interesul pentru îmbunătățirea propriilor decorațiuni și valorificarea potențialului creativ.
Importantă în dezvoltarea creativităţii este stimularea efortului personal al elevului, stimularea tendinţei acestuia de a aduce o contribuţie proprie, de a fi original, inventiv, creativ. Astfel profesorul trebuie să cunoască potenţialul creativ al fiecărui elev şi modalităţile de stimulare, să sesizeze manifestările creative ale elevilor în afara orelor de clasă, în activităţile extraşcolare, să-l facă pe elev conştient de propriile capacităţi şi să le dezvolte capacitatea şi obişnuinţa autoevaluării.
Conduita creativă a cadrului didactic este unul din factorii care asigură dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor. Profesorul trebuie să faciliteze cunoaşterea de către elevi a tehnicilor creative, astfel activităţile propuse elevilor în scopul sporirii gradului de implicare activă şi creativă în şcoală, trebuie să asigure: stimularea gândirii productive, a gândirii critice; libertatea de exprimare a cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor; utilizarea talentelor şi a capacităţilor specifice fiecărui individ în parte.
S-a spus pe drept cuvânt că profesorii creativi determină avântul creativităţii elevilor lor fără eforturi deosebite. Secretul constă în transferul setului de valori favorabile creativităţii dinspre îndrumător către discipol, fenomen urmat de autodezvoltarea şi autoformarea acestuia din urmă, în funcţie de atitudinile şi convingerile devenite acum “ale lui”.

Prof. Elena IONESCU
Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”
(Postat decembrie 2014)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top