42Situată în Cartierul Banat, pe strada Intrarea Petrache Poenaru, la nr. 4, Şcoala Gimnazială „I. L. Caragiale” a împlinit de curând 40 de ani de activitate. Mult timp, o simplă şcoală de cartier, în luptă acerbă pentru supravieţuire cu şcolile din zonă, Şcoala „I. L. Caragiale” a reuşit, în ultimii ani, printr-o repoziţionare managerială şi prin calitatea corpului profesoral de excepţie, să înlăture toate dificultăţile anterioare. La momentul de faţă, în şcoală sunt înscrişi peste 750 de elevi şi preşcolari. Spaţiul destinat studiului este compus din 23 de săli de clasă, 3 laboratoare, 1 cabinet pentru consiliere şi sprijin, 1 cabinet medical, o bibliotecă cu peste 15.000 de volume şi o  sală de sport ultramodernă.

Activitatea didactică se derulează într-un singur schimb, pentru toate nivelurile de învăţământ, înlăturându-se astfel, toate neajunsurile care influenţează negativ dezvoltarea copiilor implicaţi în învăţământul de după amiază.
 „Programul de dimineaţă şi alternativa educaţională “Step by Step”, alături de dotările materiale moderne şi de corpul profesoral, reprezintă atuurile şcolii noastre”, ne-a declarat domnul profesor Alin Vlad, directorul unităţii.
Oferta educaţională pentru anul şcolar viitor este bogată: 1 grupă de grădiniţă, 3 clase pregătitoare - 1 clasă de învăţământ  tradiţional  şi 2 clase de Step by Step.
De asemenea, lista disciplinelor opţionale se bazează pe nevoile de formare ale elevilor, care vor participa şi la diferite activităţi extraşcolare propuse, în cadrul atelierelor (de gastronomie sau dezvoltare personală), cercurilor (de literatură sau istorie) sau a Clubului de dans.
Buna pregătire a elevilor a adus şcolii numeroase premii la concursuri şi olimpiade şcolare, iar în clasamentul IŞJ Argeş, realizat în urma examenului de Evaluare Naţională de anul trecut, şcoala a fost plasată pe un loc fruntaş.
Unitatea de învăţământ, care şi-a căpătat renumele numai prin munca şi devotamentul elevilor şi al profesorilor săi, speră să ducă mai departe tradiţiile învăţământului românesc, adaptându-se însă, nevoilor societăţii de astăzi.

(Postat ianuarie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top