15Pe 1 octombrie 2016, la Școala Gimnazială “Gabriel Marinescu” Tigveni a fost sărbătorită deschiderea oficială a anului sportiv școlar, iar cu aceasta ocazie s-au promovat sporturile de echipă prin Proiectul Educațional “Intră în joc, câștigă sănătatea!”, inițiat de Prefectura Argeș, prin domnul prefect Cristian Soare.
Am fost onorați să avem cu acest prilej în mijlocul nostru oameni minunați, reprezentanți de seama ai administrației județene și locale: domnul prefect al județului Argeș, Cristian Soare, domnul inspector școlar general al I.S.J. Argeș, Dumitru Tudosoiu, doamna inspector de educație fizică și sport, Liliana Stătică, doamna inspector teritorial, Mariana Dejanu, domnul primar al comunei Tigveni, Doru Slătineanu, domnul viceprimar, Constantin Smeu, dar și colegi de breaslă, profesori de educație fizică și sport din zona Curtea de Argeș.
De asemenea, la acest eveniment important din activitatea noastră educativă au participat elevi și profesori de la toate școlile gimnaziale de pe Valea Topologului.
16Încă din Antichitate s-a observat importanta activității sportive în dezvoltarea armonioasă a personalității umane, a intercondiționării dintre sănătatea fizică și cea intelectuală. Astfel, deviza sportului a devenit ”Men sana in corpore sano!”, adică “Minte sănătoasă în corp sănătos!”
Educația fizică și sportul contribuie la dezvoltarea unor trăsături și sentimente morale, precum simțul dreptății, curajul, spiritul de echipă și fair play etc., iar competițiile sportive ridică nivelul activităților de performanță prin depistarea și pregătirea tinerilor înzestrați cu calități sportive și morale, apți pentru obținerea unor rezultate superioare.
Putem afirma cu mândrie că elevii școlii noastre, îndrumați de doamnele profesoare Stan Ioana și Popescu Maria au câștigat LOCUL I la handbal-fete și tot LOCUL I la handbal-băieți, urmând să participăm în continuare și la faza județeană.

Prof. înv. primar Piele Elena-Roxana
Prof. Popescu Maria
Școala Gimnazială „Gabriel Marinescu” Tigveni
(Postat octombrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top