Ziua de 24 Ianuarie a  fost sărbătorită si la Școala Gimnazială Moșoaia de către elevii clasei I, sub îndrumarea doamnei profesoare, Ton Letiția Ana.
24 Ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești. După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire, reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit. În data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, iar profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de-a face cu două principate conduse de același domnitor.
Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție.
După atâția ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.
În cadrul activității dedicate acestei zile, copiii clasei I au ascultat povestea "Moş Ion Roată şi Unirea", au jucat Hora Unirii, iar la final au realizat  o expoziție cu desene și picturi pe această temă.
„Prin această activitate, mi-am propus să cultiv la copii dragostea de neam şi ţară, ataşamentul profund faţă de locurile natale, în care au trăit şi au luptat strămoşii, în care îşi clădesc viitorul cele mai plăpânde vlăstare ale ţării. Un patriot adevărat trebuie să poarte patria în suflet în orice clipă şi oriunde ar fi, să-i cunoască istoria, trecutul de luptă, înfrângerile şi biruinţele şi să înveţe din pilda strămoşilor", spune Ton Letiția Ana, prof. învățământ primar, Școala Gimnazială Moșoaia.

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top