Demult, demult, la marginea unui munte trăia într-o căsuţă mică,  un tânăr  vânător chipeş şi foarte bun la inimă, pe nume Mărţişor.
Multe din animalele pădurii îi erau prietene, pe multe dintre ele ajutându-le pe timp de iarnă sau când erau bolnave.
Pe partea cealaltă a muntelui, tot într-o căsuţă mică şi foarte sărăcăcioasă, trăiau o fată şi mama sa. Într-o zi, mama s-a îmbolnăvit foarte rău şi a căzut la pat.
Iarna zilele sunt lungi şi friguroase, hrana era puţină şi lemnele pe sfârşite, bani de medicamente şi doctor nici vorbă, iar biata fată încerca să-şi ajute mama cum putea, folosind leacuri din ierburi.
Nemaiavând lemne, plecă în pădure, dar zăpada fiind mare mergea greu, găsea aici un lemnişor, dincolo o crenguţă. Tot căutând lemne, s-a rătăcit.
Seara se apropia, iar ea nu găsea drumul spre casă. Mergând  singură prin pădure, cu gândul la mama ei bolnavă, lacrimile de pe obraz îi îngheţară, picioarele şi mâinile la fel.
Deodată se trezi în faţa unei căsuţe micuţe. A bătut cu sfială, dar nu i-a răspuns nimeni.
Prinde curaj şi intră în casă, unde era cald şi bine, şi se aşează în faţa sobei unde, obosită şi înfrigurată, adormi.
Marţişor, stăpânul casei, se întoarce de la vânătoare şi încercă să aprindă focul fără să o trezească pe fată, dar zgomotul o trezi.
Fata izbucni în plâns şi începu să-i povestească din ce motive se afla acolo şi care era necazul ei. Mărţişor îi dărui fetei un bănuţ de argint, ce avea la margine un orificiu. Fata îi mulţumi cu lacrimi în ochi, trase un fir din puloverul alb ce-l purta şi trecu firul prin acel orificiu, vru să-l lege la gât, dar firul de lână era prea scurt. Mărţişor trase şi el un fir din puloverul său roşu, îl dădu fetei zicând: „Răsuceşte cele două fire de lână, să nu se rupă şi să pierzi bănuţul!
Fata aşa făcu şi îl legă la mână. Porniră amândoi la drum, spre casa fetei. Mărţişor ducea în spate un braţ de lemne şi iepurele pe care-l vânase în acea zi.
Ajunsă acasă, fata îi mulţumi încă o dată şi-i spuse: ,,Am să ţin acest bănuţ cât pot mai mult, să-mi amintească de tine şi am să-l numesc Mărţişor, după numele tău.
Mărţişorul, simbol al primăverii, are o largă răspândire pe teritoriul  României. Este purtat astăzi de fete şi chiar şi de băieţi, pentru a le purta noroc şi să îi apere de rău şi boală.

Educatoare ŞTEFAN MARIANA
G.P.N. Furduieşti  Răteşti
(Postat martie 2014)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top