Şcoala Gimnazială Băiculeşti începe anul şcolar 2013-2014  cu aceeaşi structură organizatorică în care a funcţionat şi până acum,  şi care cuprinde  3 şcoli  gimnaziale (Tutana, Valea Brazilor şi Valea lui Enache), 2 şcoli primare (Anghineşti şi Măniceşti) şi grădiniţele cu program normal Tutana şi Zigoneni.

În prezent, în toate cele 13 corpuri de şcoală  se execută lucrări de igienizare, reparaţii şi recondiţionare a materialelor didactice, astfel încât cei 100 preşcolari şi 390 de şcolari să beneficieze de condiţii optime de studiu. Starea materială, dotările şcolilor şi grădiniţelor, utilităţile de care dispun (centrale termice, iluminat, apă curentă), combustibilul pentru sezonul rece, vor  asigura un ambient sigur şi favorabil desfăşurării unui proces instructiv-educativ de calitate, în noul an şcolar. Ca urmare, tuturor şcolilor li s-a acordat autorizaţie de funcţionare, din anul 2007.
Prin grija  permanentă a administraţiei locale faţă de şcoală, aceasta a alocat fondurile necesare executării lucrărilor de reparaţii şi întreţinere în valoare de 83.000 lei. Pentru lucrările de investiţii    s-au repartizat cca 150. 000 lei, cu ajutorul cărora s-a realizat împrejmuirea Şcolii Gimnaziale Valea Brazilor, urmând să se execute, până la începerea cursurilor şcolare, şi înlocuirea acoperişului Şcolii Gimnaziale Tutana. Lipsa unui microbuz şcolar nu a împiedicat deplasarea în condiţii bune a copiilor spre şcoală, şi această problemă fiind rezolvată în plan local, prin grija autorităţilor.
O problemă pentru şcolile noastre o constituie încadrarea copiilor de clasă pregătitoare în învăţământul simultan, cu şcolari din clasele I şi/sau a II-a , din cauza efectivelor  scăzute. Fiind în pragul deschiderii unui nou an şcolar, personalul didactic care funcţionează în şcolile din comuna Băiculeşti aşteaptă mai multe clarificări pe marginea  Legii Educaţiei Naţionale şi a metodologiilor aferente acesteia, programe şcolare mai bine structurate, manuale şcolare noi într-un număr mai mare, pentru că cele existente sunt uzate fizic.
La Şcoala Gimnazială Băiculeşti sunt în plină desfăşurare activităţi de pregătire a întregului spaţiu şcolar pentru cel de-al doilea an în derularea Proiectului Multilateral Comenius  “ Bring Outdoors Inside”, proiect finanţat  cu sprijinul Comisiei  Europene prin Programul sectorial  Comenius de  “Învăţare pe tot parcursul vieţii”. În luna octombrie va avea loc  cea de-a patra reuniune din cadrul proiectului, prilej cu care vom primi vizita partenerilor din Anglia, Bulgaria, Spania, Turcia şi Suedia.
Director,
Prof. Bodescu Ileana

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top