Şcoala Gimnazială “Nicolae Velea”  funcţionează în centrul localităţii Cepari. Localul şcolii a fost construit în anul 1980, are o suprafaţă de 1.500 metri pătraţi. Este o şcoală cu tradiţie, bucurându-se de-a lungul timpului de un bun renume. În luna noiembrie a fiecărui an, la Cepari se sărbătoreşte „Ziua Şcolii”. La data de 16 noiembrie 2008, Şcolii Cepari i s-a atribuit numele “Nicolae Velea”, scriitor, fiu al satului. Revista şcolii intitulată sugestiv “Poarta sufletului” a fost editată cu ocazia atribuirii numelui şcolii.

Deviza şcolii: “Educaţia este cel mai de preţ dar pe care îl poate primi omul”.  Viziunea: o şcoală comunitară, o şcoală pentru toţi!
Activitatea şcolară pentru toate nivelurile de învăţământ se desfăşoară într-un singur schimb, între orele 8.00 – 14.00 . Şcoala are 12 clase, din care 2 laboratoare (biologie, fizică-chimie), 4 cabinete (informatică, geografie, limba română, limbi moderne). Alte dotări: bază sportivă complexă, atelier instruire practică, bibliotecă, aparatură audio-video. Clădirea este racordată la reţeaua de apă a localităţii şi dispune de încălzire centrală. Transportul elevilor este asigurat cu microbuzul şcolar oferit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş.
În Şcoală activează 18 cadre didactice, din care 6 suplinitori. Personal auxiliar, 2. Personal nedidactic, 3. Rezultatele elevilor obţinute la examenele de Evaluare Naţională, cuprinderea acestora la licee de prestigiu din judeţ, participarea la concursuri şcolare au contribuit la identificarea şcolii noastre şi personalizarea ei în rândul şcolilor argeşene.

Proiecte educaţionale
# Programul “Învăţare pe tot parcursul vieţii – Grundtving 2013-2015;
# Programul de granturi  Şcoala- Comunitate “Un pas mic pentru o natură curată”;
# Proiectul educaţional “Într-o lume fără sărăcie”;
# Concursul de limba engleză “Mintea ta sursă de energie”  cu suport din partea firmei Energy  Holding SRL ;
# Concursul de încondeiat ouă “Grigore Balotă” cu participarea elevilor de pe Valea Topologului şi Curtea de Argeş.
Echipa managerială din şcoală a asigurat  o conducere şi un management caracterizat prin eficacitate, ce a dus la obţinerea unor realizări atât pe plan educativ – privind îmbunătăţirea accesului elevilor la un învăţământ de calitate eficient şi motivat care să conducă la integrarea socio - profesională a acestora în comunitate şi la dezvoltarea atitudinilor şi componentelor adecvate, cât şi managerial.

Director: Prof. Nicolae Găvan

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top